Măreția și impostura americană
https://www.ziarulmetropolis.ro/maretia-si-impostura-americana/

Am fost la avanpremiera spectacolului „Viză de clown”, la Odeon, montat dintr-un text de un umor brutal, semnat de Saviana Stănescu. Saviana Stănescu a plecat şi ea la New York, New York, să-şi întâlnească destinul.

Un articol de Andrei Crăciun|17 iulie 2014

La două săptămâni după ce a ajuns în Statele Unite ale Americii, Turnurile Gemene erau spulberate. Nu s-a întors în România, a rămas, a continuat să învețe să scrie piese de teatru în care personajele ies pe scenă ca din oglindă. A scris piese de teatru și ele s-au jucat în toată lumea și încă se mai joacă. În engleză, în original, „Viză de clown” sună încă mai bine: Aliens with extraordinary skills.

Faptele care stau la baza „Vizei de clown” sunt oarecum adevărate. Un român și un ucrainean chiar au adus pe Tărâmul Făgăduinței sute de visători cu vize false de artiști de circ. Saviana Stănescu se oprește asupra destinului a doi dintre ei – botezați explicit comercial Nadia și Borat. În America, Nadia devine Ginger cum și Borat devine Steve.

Textul e uneori fermecător, alteori frivol, câteodată previzibil, dar cel mai important e autentic: așa e viața unui emigrant ilegal în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XXI. America a fost și încă este cel mai complicat vis al oamenilor curajoși care traversând Oceanul speră că vor fi liberi. Ce minunată naivitate!, căci nu vor fi: intră în teribila logică a supraviețuirii.

America! În America trebuie să aștepți autobuzul și să nu-ți pese unde te duce, în New York ajungi pe canapeaua unei fete din America Latină care face striptease sperând că va deveni actriță. America! Ce e America, dacă nu suma tuturor acestor vise împlinite și spulberate?

Striptease, poezie și un miracol posibil

Fără să fi fost vreodată în New York, îl găsesc, în lumina pieselor de teatru și a filmelor de cinema, a muzicii de cameră și de stadion și a cărților de citit, deopotrivă splendid și mizerabil, fără egal între orașele lumii. Bineînțeles că Saviana Stănescu nu se circumcide la povestea celor doi emigranți.

Inevitabil face o odă măreției americane, măcinată la fiecare pas de impostura americană. Există frumusețe în piesa ei – un taximetrist care pretinde că e din Tennessee, deși e cel mai probabil din Bălți, Republica Moldova, dând ultimii cincizeci de dolari ai zilei Pepitei, care coboară pe bară într-o poezie pentru care încă nu există poet.

Actorii – Nicoleta Lefter (foto sus), Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi – adaugă spectacolului o sensibilitate românească și aceasta îi face bine piesei. Toți sunt grozavi, dar Papadopol (aici în rolul bunului Bob) în teatru e o bucurie pe care actorul s-ar cuveni să ne-o ofere încă mai des.

„Viză de clown” e, în definitiv, o extraordinară demonstrație a vieții care-i locuiește pe toți acești nebuni născuți să îndure, să reușească sau nu, oameni care își iau totuși libertatea de a încerca. “Viză de clown” e, de aceea, încă un miracol posibil.

INFO

Teatrul Odeon, București

Viză de Clown
de Saviana Stănescu
traducere coordonată de Iulia Popovici

Regia: Alexandru Mihail
Scenografia: Vladimir Turturica

Cu: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi

29
/08
/16

Beyonce a devenit, oficial, artista cu cele mai multe premii VMA (Video Music Awards) din istoria premiilor. Artista americană a câştigat, duminică seara, opt premii, inclusiv trofeul suprem - videoclipul anului. Beyonce a batut, astfel, recordul celor mai multe premii MTV Video Music Awards, cumulând, de-a lungul anilor, 21 de trofee, cu unul mai mult Madonna.

29
/08
/16

Cea de-a șaptea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, unicul festival de film balcanic din România, s-a încheiat duminică, 28 august, în Portul Cultural Cetate. De-a lungul celor 8 zile de festival au avut loc proiecții de film, demonstrații culinare, concerte și workshop-uri.

29
/08
/16

Într-o zi de 29 august se năştea Ingrid Bergman. De trei ori câştigătoare a premiului Oscar, actriţa suedeză a rămas în inimile cinefililor graţie prestaţiei memorabile din Casablanca, unde, alături de Humphrey Bogart, a format unul dintre cele mai iubite cupluri de îndrăgostiţi de pe marile ecrane. Ingrid Bergmans-a stins din viaţă la 29 august 1982, în ziua în care împlinea 67 de ani.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

26
/08
/16

Despre cum regizoarea Chris Simion a vândut casa bunicii pentru a construi un teatru independent, ocazie cu care, arătându-și susținerea, scriitorul francez Pascal Bruckner a scris prima sa piesă de teatru. Scene din culisele unui teatru pe cale de apariție.

26
/08
/16

Spectacolul-lectură „Copilul Divin” în prezenţa lui Pascal Bruckner, „Copilul lui Noe” după Eric Emmanuel Schmitt, „Cabaret Dada” de Matei Vişniec, workshopul „Shakespeare stories” susţinut de Marian Ralea, dar şi conferinţa „Teatrul independent în Asia de Sud-Est” vor fi printre principalele atracţii în acest weekend, 27-29 august, la Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD.

25
/08
/16

Două mediumetraje prezentate la Divan Film Festival au avut în centru oraşul Bucureşti: „Marilena de la P7”, de Cristian Nemescu, de la a cărui lansare s-au împlinit 10 ani, şi foarte puţin cunoscutul - dar extraordinarul – documentar color „Bucureşti”, realizat în 1942 de cineastul amator Nicolae Traian Bratu.

25
/08
/16

Unul dintre evenimentele cu tradiție organizate de Primăria Municipiului București prin ARCUB, dă întâlnire fanilor muzicii clasice într-o nouă locație, și într-o nouă perioadă. După ce, timp de zece ani, Bucharest Music Film Festival a umplut Piața George Enescu cu sute de artiști și mii de spectatori, anul acesta, festivalul muzicii clasice se aude, între 9 și 18 septembrie, în Piața Universității.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

25
/08
/16

"Fac parte dintr-o generatie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut." – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor împlineşte, astăzi, 80 de ani!