Măreția și impostura americană
https://www.ziarulmetropolis.ro/maretia-si-impostura-americana/

Am fost la avanpremiera spectacolului „Viză de clown”, la Odeon, montat dintr-un text de un umor brutal, semnat de Saviana Stănescu. Saviana Stănescu a plecat şi ea la New York, New York, să-şi întâlnească destinul.

Un articol de Andrei Crăciun|17 iulie 2014

La două săptămâni după ce a ajuns în Statele Unite ale Americii, Turnurile Gemene erau spulberate. Nu s-a întors în România, a rămas, a continuat să învețe să scrie piese de teatru în care personajele ies pe scenă ca din oglindă. A scris piese de teatru și ele s-au jucat în toată lumea și încă se mai joacă. În engleză, în original, „Viză de clown” sună încă mai bine: Aliens with extraordinary skills.

Faptele care stau la baza „Vizei de clown” sunt oarecum adevărate. Un român și un ucrainean chiar au adus pe Tărâmul Făgăduinței sute de visători cu vize false de artiști de circ. Saviana Stănescu se oprește asupra destinului a doi dintre ei – botezați explicit comercial Nadia și Borat. În America, Nadia devine Ginger cum și Borat devine Steve.

Textul e uneori fermecător, alteori frivol, câteodată previzibil, dar cel mai important e autentic: așa e viața unui emigrant ilegal în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XXI. America a fost și încă este cel mai complicat vis al oamenilor curajoși care traversând Oceanul speră că vor fi liberi. Ce minunată naivitate!, căci nu vor fi: intră în teribila logică a supraviețuirii.

America! În America trebuie să aștepți autobuzul și să nu-ți pese unde te duce, în New York ajungi pe canapeaua unei fete din America Latină care face striptease sperând că va deveni actriță. America! Ce e America, dacă nu suma tuturor acestor vise împlinite și spulberate?

Striptease, poezie și un miracol posibil

Fără să fi fost vreodată în New York, îl găsesc, în lumina pieselor de teatru și a filmelor de cinema, a muzicii de cameră și de stadion și a cărților de citit, deopotrivă splendid și mizerabil, fără egal între orașele lumii. Bineînțeles că Saviana Stănescu nu se circumcide la povestea celor doi emigranți.

Inevitabil face o odă măreției americane, măcinată la fiecare pas de impostura americană. Există frumusețe în piesa ei – un taximetrist care pretinde că e din Tennessee, deși e cel mai probabil din Bălți, Republica Moldova, dând ultimii cincizeci de dolari ai zilei Pepitei, care coboară pe bară într-o poezie pentru care încă nu există poet.

Actorii – Nicoleta Lefter (foto sus), Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi – adaugă spectacolului o sensibilitate românească și aceasta îi face bine piesei. Toți sunt grozavi, dar Papadopol (aici în rolul bunului Bob) în teatru e o bucurie pe care actorul s-ar cuveni să ne-o ofere încă mai des.

„Viză de clown” e, în definitiv, o extraordinară demonstrație a vieții care-i locuiește pe toți acești nebuni născuți să îndure, să reușească sau nu, oameni care își iau totuși libertatea de a încerca. “Viză de clown” e, de aceea, încă un miracol posibil.

INFO

Teatrul Odeon, București

Viză de Clown
de Saviana Stănescu
traducere coordonată de Iulia Popovici

Regia: Alexandru Mihail
Scenografia: Vladimir Turturica

Cu: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi

15
/07
/16

Asociația dramAcum împreună cu asociația Köșe, Istanbul anunță avanpremiera spectacolului de teatru ,,Privind prin piele” în datele de 17 și 18 iulie de la ora 19.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika din București.

15
/07
/16

Ansamblul care are privilegiul de a susține anual un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie - 1 octombrie.

14
/07
/16

Despre laboratoarele de regie ale creatorului de teatru Oleg Loevski se ştie nu numai în ţara sa, Rusia, dar şi în Germania, Italia, Bulgaria, Estonia etc. Acest proiect a devenit cunoscut şi în România în vara acestui an, când Teatrul Nottara a pus la cale „Laboratorul de Teatru DENS”.

14
/07
/16

Festivalul EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, aduce în cadrul ediției de vară de la Sinaia 6 concerte de muzică clasică și Summer Music Academy Sinaia. Devenită deja o tradiție, deschiderea EUROPAfest Summer Edition are loc la Castelul Peleș, în Sala de concerte a reședinței regale.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.