Margareta Pogonat s-a stins din viaţă. Actriţa avea 81 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/margareta-pogonat-s-a-stins-din-viata-actrita-avea-81-de-ani/

Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, potrivit declaraţilor Ancăi Rusescu, fiica artistei.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2014

Fiica Margaretei Pogonat a declarat că trupul neînsufleţit al acesteia va fi depus la capela cimitirului Iancu Nou din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00. Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu pot merge marţi, înainte de înmormântare, la capela cimitirului.

Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind, de asemenea, o actriţă renumită a vremurilor respective, iar tatăl său, om politic. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul pe cu piesa „Două lozuri”, în care a jucat impreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

O perioadă de timp a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul de Stat din Ploieşti. Începând cu anul 1974 şi până în anul 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, unde a fost distribuită în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul „Pasărea furtunii”, în care jucau şi Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterie.

Au urmat multe alte roluri, printre care cele din peliculele „Două lozuri” (1957), „Lumină de iulie” (1963), „Meandre” (1966), „Legenda” (1968), „Tinereţe fără bătrâneţe” (1968), „Pope Joan” (1972), „Zestrea” (1972) şi „Trei scrisori secrete” (1974).

În anul 1975, Margareta Pogonat a fost distribuită în filmul „Actorul şi sălbaticii”, regizat de Manole Marcus, şi distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România.

A mai jucat şi în „Gloria nu cântă” (1976), „Regăsirea” (1977), „Clipa” (1979), „Visul unei nopţi de iarnă” (teatru TV, 1980), serialul „Lumini şi umbre” (1993), „Gaiţele” (1993), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), serialul „Cuscrele” (2005) şi „Margo” (2006).

Ca regizor, Margareta Pogonat a pus în scenă spectacole precum „Cineva are să vină” (de Jon Fosse), „Caii la fereastră” (de Matei Vişniec) şi „Gustul mierii” (de Shelagh Delaney).

După anul 1990, s-a dedicate şi activităţii didactice, predând actoria la Universităţile Spiru Haret şi Ecologică din Capitală.

În 2009, Margaretei Pogonat i-a fost decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar doi ani mai târziu a primit o stea pe aleea “Walk of Fame” din faţa cinematografului din Ploieşti.

Foto cu Margareta Pogonat – wikipedia

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

13
/09
/12

  Radio România informează că violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul „Stradivari Obsessions”.   Albumul cuprinde integrala sonatelor pentru vioară solo compuse de Eugene Ysaye iar fiecare dintre cele şase sonate a fost dedicată de compozitorul belgian unui mare violonist, a treia dintre ele fiind scrisă […]

10
/08
/12

După succesul de anul trecut al acestei noi creaţii, Shakespeare’s Globe dă startul turneului european al producţiei. Ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, cei opt actori vor însufleţi pieţele publice din mai multe oraşe europene cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentaţii va debuta la Margate (Marea Britanie) […]

10
/08
/12

TEATRUL METROPOLIS şi COCOR vă invită în Piaţa Timpului Joi, 24 mai, ora 12.00.   Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. “Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie […]