„Maria by Callas”. Singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-by-callas-singuratate/

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful şi cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariţii pe scenă, filmări personale), dar şi din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 iulie 2018

Explozia cinematografului și a televiziunii în a doua jumătate a secolului XX a permis ca documentarele biografice să înflorească și să devină deja de mai mulți ani un gen în sine.

În fiecare an apar câteva astfel de filme, dedicate unor personalități fascinante din cele mai diverse domenii, dar mai ales din acele zone care au fost mai puternic expuse mass-media și, prin urmare, mai ușor de documentat prin imagini.

În 2017 s-au împlinit 40 de ani de la moartea cunoscutei cântărețe americano-elene de operă Maria Callas. Pentru a marca acest moment, fotograful și documentarisul Tom Volf, care lucra din 2013 la un amplu proiect despre soprană, călătorind în toată lumea pentru a găsi noi materiale și arhive pierdute, a lansat acest film-puzzle care urmărește cronologic viața și mai ales cariera Mariei Callas, de la primele sale succese până la ieșirea din scenă și decesul neașteptat din 1977, la 53 de ani.

Intitulându-și filmul „Maria by Callas”, Tom Volf semnalează încă de la început că este un demers care își propune să o descopere, pe cât posibil, pe femeia simplă din spatele personalității publice.

Iar pentru asta, cineastul apelează în primul rând la diverse tipuri de imagini de arhivă, și în special la câteva interviuri de televiziune, în care diva de operă vorbește despre momentele importante ale vieții și carierei sale – filmul este punctat cu fragmente esențiale din aceste câteva emisiuni TV.

Dincolo de informațiile pe care le livrează (Tom Volf evită să intervină în vreun fel prin comentariu din off), aceste imagini, chiar dacă oficiale, publice, permit spectatorului să o descopere și să se apropie de Maria Callas. Să îi observe trăsăturile chipului, felul de a vorbi și de a gesticula, modul în care voia să se prezinte în fața camerelor de luat vederi.

Aceste imagini dominante sunt completate cu alt tip de înregistrări oficiale, însă ceva mai imprevizibile: asaltul jurnaliștilor la fiecare apariție a ei în câte o nouă țară sau pentru câte un nou concert.

Sunt imagini care nu doar exemplifică celebritatea uriașă de care avea parte artista, dar permit uneori descoperirea unei laturi mai umane – o femeie uneori iritată de agresivitatea presei, alteori forțată să lase garda jos, ca atunci când l-a atacat pe directorul Metropolitan Opera, cunoscuta instituție cu care rupe la un moment dat colaborarea.

În plus, Tom Volf folosește unele imagini ce par din arhiva personală a sopranei. Înregistrări care o prezintă fie în preajma magnatului Aristotel Onassis, pe care l-a iubit și pe care l-a considerat până la final cel mai bun prieten al său, chiar dacă el a rănit-o, fie, mai târziu, singură, așa cum este o emoționantă secvență dinspre final, în care o vedem jucându-se cu câinele, lângă piscină.

Regretul că nu a putut avea o familie fericită și că succesul în carieră nu i-a mai lăsat timp să aibă copii străbate multe din interviurile ei. De unde și sentimentul de melancolie care domină filmul, amplificat și de tonul confesiv al scrisorilor pe care le trimitea unor apropiați, și în special fostei sale profesoare Elvira de Hidalgo, cunoscuta soprană spaniolă (scrisorile sunt citite, în off, de actrița Fanny Ardant). Scrisori în care dezvăluia câte ceva din suferința sa.

Avantajul unor astfel de documentare biografice despre muzicieni – iar „Maria by Callas” nu face excepție – este că ceva din graţia artei lor se transferă şi în film.

Tom Volf introduce mai multe secvențe din timpul unor reprezentații ale Mariei Callas. Și, admirabil, nu le fragmentează, nu le taie prin montaj, ci le lasă în întreaga lor desfășurare, tocmai pentru releva motivele pentru care soprana devenise celebră în întreaga lume (la revenirea la New York, tinerii stăteau peste noapte la coadă pentru a prinde bilete): vocea ei unică și impresionanta apariție scenică.

La fel ca alte filme încadrabile acestui gen, și „Maria by Callas” este traversat de un paradox: deşi îşi propune să livreze un portret cât mai complex al artistei, însăşi esenţa existenţei sale scapă percepţiei cineastului şi, implicit, a spectatorului.

În fond, nici nu are cum să fie altfel. Oricât ar ajuta interviurile, aparițiile publice și scrisorile în a desluși ceva din felul ei de a fi, este imposibil de pătruns în enigmatica intimitate a sopranei, de unde doar răzbate, pe alocuri, o senzație de viață trăită în profundă singurătate.

„Maria by Callas” a intrat în cinematografe la 20 iulie, fiind distribuit de Transilvania Film.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

20
/01
/15

Drama "Leviafan/ Leviathan" a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administraţia de la Kremlin că ponegreşte imaginea ţării.

20
/01
/15

Juriul Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat în 2015 de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

15
/01
/15

Nominalizările la premiile Oscar 2015 au fost anunţate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills, cinematograful administrat de Academia de film americană, instituţia care decernează prestigioasele statuete.

15
/01
/15

CRONICĂ DE FILM După siroposul „Babel” (2006) și după melodrama destul de ieftină intitulată „Biutiful” (2010), „Birdman” este o neașteptată schimbare de ton și de stil pentru Alejandro Gonzalez Inarritu.