Maria Tanase şi Ion Cantacuzino – omagiaţi de Cinemateca Română
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-si-ion-cantacuzino-omagiati-de-cinemateca-romana/

Două programe speciale pentru Maria Tanase şi lui Ion Cantacuzino – importante personalităţi ale artei şi culturii româneşti – vor avea loc azi şi joi, în Sala Eforie a Cinematecii Române.

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2013

Două programe speciale pentru Maria Tanase şi lui Ion Cantacuzino – importante personalităţi ale artei şi culturii româneşti – vor avea loc azi şi joi, în Sala Eforie a Cinematecii Române.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea, respectiv 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a Mariei Tănase (25 septembrie 1913 – 22 iunie 1963), interpreta supranumită „Pasărea măiastră”, „Edith Piaf a României” şi „Regina cântecului popular”.

La sugestia unor spectatori, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română îi dedică pentru Maria Tanase un program special, care include două scurtmetraje în care apare cântăreaţa, un reportaj realizat la moartea ei, precum şi un film documentar din anii ’80 despre artistă, interzis de cenzura comunistă.

Aşadar, azi de la ora 17.00 şi joi de la ora 19.30 vor fi difuzate „România la expoziţia universală de la New York/ Romania at the New York world’s fair 1939″ (1939, 27 minute) – reportaj în care Maria Tănase apare interpretând piesa „Mi-am pus busuioc în păr”, scurtmetrajul „Umor pe sfori” (1954, 18 minute), care conţine fragmente de spectacol, dedicat aniversării a cinci ani de activitate a teatrului de marionete „Ţăndărică”, producţie în care Maria Tănase apare, sub forma unei păpuşi, interpretând piesa „În gară la Leordeni”.

De asemenea, vor fi prezentatate „Omagiu Mariei Tănase” (1963, 7 minute) – reportaj realizat la dispariţia Mariei Tănase, cu fragmente din cântecele ei nemuritoare, şi „Scrisoarea Mariei Tănase” (1986) – film documentar despre marea interpretă, realizat de Laurenţiu Damian în 1986, interzis şi mutilat de cenzură (versiune de 9 minute), recuperat şi premiat de Uniunea Cineaştilor din România în 1990 (versiune de 40 de minute).

Program special pentru Maria Tanase şi Ion Cantacuzino

Tot anul acesta, pe 7 noiembrie, s-au împlinit 105 de la naşterea lui Ion I. Cantacuzino (Ion Filotti Cantacuzino), despre care criticul de cinema D.I. Suchianu scria în 1957: „Lui i se datorează primul nostru film bun. Lui i se datorează în mare parte naşterea unei cinematografii naţionale. (…) Acest autor este de profesie medic. Dar legăturile lui cu arta scenică sunt adânci, căci este fiul regretatei noastre artiste Maria Filotti.”

Citiţi şi: Centenar Maria Tanase cu invitaţi speciali la Sala Radio

Acesta continua: „Acest om a crescut în cultul teatrului şi o bucată de vreme şi-a suspendat activitatea profesională pentru a se dedica în întregime cinematografiei. Munca lui pe mine mă emoţionează îndeosebi. Întâi pentru că o bună parte din ideile lui, care nu erau ale altuia, erau şi ale mele.”

Cu această ocazie, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română prezintă două filme documentare realizate de Ion Cantacuzino, pentru Oficiul Naţional al Cinematografiei, în urmă cu mai bine de şapte decenii.

Maria Tanase

Afiş cu Maria Tanase

Aşadar, azi de la ora 19.00 şi joi la ora 17.30, Cinemateca Română îl va omagia pe Ion Cantacuzino. Va fi difuzat „Războiul sfânt” (România, 1942, film documentar, 82 minute) – pagini cinematografice memorabile din Al Doilea Război Mondial, în care forţele armate ale României luptă cu armata sovietică pentru întregirea ţării, notează Mediafax.

De asemenea, va fi difuzat şi filmul „Noi ROMânii – Wir Rumanen” (România, 1942, film documentar, 25 minute). Lansat în premieră absolută la Festivalul de la Veneţia în 1942, unde a obţinut una dintre medaliile „pentru film cultural”, documentarul lui Ion Cantacuzino este ,,o evocare sintetică a istoriei României”, care foloseşte documente de arhivă şi filmări noi, o comandă a Ministerului Propagandei Naţionale. Copia păstrată la Arhiva Naţională de Filme este incompletă.

Foto credit: Cinemagia, Wikipedia, foto cu Maria Tanase

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.