Mariana Mihuţ, Dionisie Vitcu şi Silviu Purcărete, premiaţi pentru întreaga activitate, la Gala UNITER 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-dionisie-vitcu-si-silviu-purcarete-premiati-pentru-intreaga-activitate-la-gala-uniter-2017/

Actorii Mariana Mihuţ, Dionisie Vitcu şi regizorul Silviu Purcărete vor primi premii pentru întreaga activitate la Gala UNITER 2017, care va avea loc pe 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, anunţă Uniunea Teatrală din România.

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2017

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă, în cadrul Galei Premiilor UNITER, premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 27 februarie, Senatul a acordat Premiul de Excelenţă lui Victor Ioan Frunză.uniter

Premiul pentru întreaga activitate a fost acordat actriţei Mariana Mihuţ, actorului Dionisie Vitcu, regizorului Silviu Purcărete, scenografului Luana Drăgoiescu şi criticului şi istoricului de teatru Mariana Voicu.

Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile a fost acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2 (Manej).

Senatul UNITER a acordat un premiu special actriţei Eugenia Tărăşescu-Jianu pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi marionete, precum şi actriţei Irene Flamann Catalina pentru o viaţă dedicată Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Premiul special a primit şi Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale.

Foto: Mariana Mihuţ, UNITER 2017 – uniter.ro

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.