Mariana Nicolesco celebrează liedul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-celebreaza-liedul-romanesc/

Vineri, 14 februarie, de la ora 12,00, TVR2 prezintă ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc. “Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri”, declară soprana Mariana Nicolesco, creatoarea celor două evenimente.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2014

Vineri, 14 februarie, de la ora 12,00, TVR2 prezintă ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc. “Putem fi mândri de formidabilele noastre împliniri”, declară soprana Mariana Nicolesco, creatoarea celor două evenimente.

Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc create de marea soprană Mariana Nicolesco, celebrând un deceniu de remarcabile succese, pun în valoare an de an comorile acestui gen muzical acumulate în România de peste două secole pe fondul vechiului nostru cântec de dor.

Prin vocile tinerilor artişti care s-au apropiat de arta liedului în aceşti ani, şi în care strălucesc, asistăm la renaşterea acestui stil prestigios, considerat în context european, alături de liedul german, francez, italian, maghiar sau rus.

Unul dintre evenimentele majore ale acestui mare act de cultură a fost interpretarea în premieră mondială şi înregistrarea pe disc a integralei liedurilor lui George Enescu, cu prilejul Anului Internaţional Enescu proclamat de UNESCO, odată cu turneul tinerilor artişti cu acest repertoriu, aclamat în Japonia, Europa şi America.

Mariana Nicolesco

Mariana Nicolesco, la Festivalul Naţional al Liedului Românesc

Această incursiune fără precedent în domeniul unui tezaur naţional care trebuia revelat, al unor bijuterii uitate sau necunoscute, la care participă cei mai de seamă maeştri ai liedului românesc şi muzicologi de renume, îşi găseşte expresia într-o nouă şi pasionantă emisiune de televiziune a ediţiei jubiliare a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc prezentată deTVR2, vineri 14 februarie 2014, de la ora 12,00.

Foto cu Mariana Nicolesco – wikipedia

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

13
/03
/17

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock "The Wall" al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a și încolțit ideea acestui concept în imaginația fondatorului formației, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul și creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în șir în picioare.

09
/03
/17

Richard Clayderman a revenit în 2017 în România, într-un turneu organizat de Phoenix Entertainment. De Ziua Femeii, The Prince of Romance, cum este supranumit artistul francez Richard Clayderman, s-a aflat la Sala Palatului din București. Spectacolele din acest se desfășoară între 6 și 10 martie în Timișoara, Târgu-Mureș, București, Constanța și Galați.

08
/03
/17

În această seară specială, Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Oroșanu sărbătoresc eternul feminin la Sala Radio, într-un concert special dedicat Zilei Femeii! Un mix de melancolie & acorduri ritmate, programul serii va debuta cu Adagio în sol minor pentru orchestră de coarde, de T. Albinoni și va continua, în prima parte, cu Arii și dansuri antice de O. Respighi.