Mariana Nicolesco: „Centenarul Marii Uniri ne reuneşte în cânt”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-centenarul-marii-uniri-ne-reuneste-in-cant/

Ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite la Brăila între 30 iulie şi 5 august de soprana Mariana Nicolesco, în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, aşezate sub Înaltul Patronaj UNESCO, reunind un număr record de aproape 100 de tinere talente din mai multe ţări, are dubla semnificaţie de-a celebra Centenarul Marii Uniri şi totodată cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Şi o a treia: comemorarea unuia dintre geniile creaţiei muzicale, Gioachino Rossini, la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2018

Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării, din seara zilei de sâmbătă 4 august, va uni în cânt 10-15.000 de spectatori cu participanţii la Cursurile de Măiestrie Artistică.

Acestia vor intona, acompaniaţi de Corul Filarmonicii George Enescu şi de Orchestra Festivalului Darclée, sub bagheta maestrului Marco Balderi, melodii celebre ale compozitorilor români inspiraţi de comoara tradiţiilor naţionale: Hora de Gheorghe Dima, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, Hora Staccato de Grigoraş Dinicu, Hora Unirii de Alexandru Flechtenmacher, culminând cu Pe-al nostru steag e scris Unire de Ciprian Porumbescu şi cu Rapsodia Română Nr. 2 de George Enescu.

Odată cu ariile încântătoare ale muzicii lui Rossini din Il Barbiere di Siviglia, La Cenerentola sau L’Italiana in Algeri, vor fi interpretate pagini celebre din Carmen de Georges Bizet, din Faust de Charles Gounod, aducând astfel un Omagiu, la 200 de ani de la naştere, ilustrului compozitor care i-a deschis Haricleei Darclée porţile marii cariere lirice, ori fermecătoare pagini de musical din My Fair Lady de Frederick Loewe sau din Fiddler on the roof de Jerry Bock. Fără a uita minunata muzică a lui Giuseppe Verdi din Il Trovatore, Nabucco şi Aida, pentru a încheia ca întotdeauna, în glorie, cu Brindisi din La Traviata.

Înaintea acestui Concert Extraordinar, zecile de artişti români şi din alte orizonturi ale lumii veniţi să preia marile tradiţii ale artei cântului, vor da măsura propriilor posibilităţi şi, sub îndrumarea Marianei Nicolesco, vor face progrese ce le deschid căile spre adevăratele performanţe, reuniţi în teatrul însuşi în care legendara Hariclea Darclée debuta la 1881.

Acolo va avea loc vineri 3 august şi conferinţa susţinută de Stephan Poen, Medic foniatru, Doctor în Muzicologie, pe tema Bucuria perpetuării tradiţiilor, şi tot acolo, duminică 5 august se va desfăşura Gala Master Class, cu participarea tuturor tinerilor artişti.

Foto: Mariana Nicolesco – facebook

 

 

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.