Mario Vargas Llosa debutează ca actor la 78 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/mario-vargas-llosa-debuteaza-ca-actor-la-78-de-ani/

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2015

Renumitul scriitor sud-american Mario Vargas Llosa îşi va arăta talentul de actor în spectacolul „Los cuentos de la peste”, regizat de el însuşi, inspirat din „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio.

În spectacolul „Los cuentos de la peste”, inspirată din cele 100 de nuvele incluse în „Decameronul” lui Boccaccio, Mario Vargas Llosa interpretează rolul unui nobil din secolul al XIV-lea. Scriitorul consideră că această experienţă artistică este una „terifiantă”.

Sunt emoţionat, foarte emoţionat, terorizat, speriat, panicat, mă întreb în fiecare zi dacă nu cumva ideea de a mă lansa în acest proiect reprezintă o adevărată nebunie, dar, în acelaşi timp, este atât de stimulant, interesant, este o experienţă atât de nouă şi care mă întinereşte – Mario Vargas LlosaMario Vargas Llosa

Scena de la Teatro Real din Madrid a fost amenajată pentru a reprezenta Villa Palmieri şi grădina ei, în care ducele Ugolin şi patru alte personaje se izolează, încercând să scape de epidemia de ciumă neagră care a cuprins Florenţa în 1348.

Scriitorul sud-american interpretează rolul ducelui Ugolin, care va încerca să scape de această catastrofă, cel puţin pe plan spiritual, spunând poveşti. Acest fapt nu va împiedica însă ciuma să cuprindă întreaga Europă.

Deşi povestea originală a acelei nuvele din „Decameron” este veche de mai multe sute de ani, Mario Vargas Llosa a ţinut să sublinieze rezonanţa ei contemporană. „Terorismul este un flagel al timpurilor noastre”, a spus scriitorul, potrivit căruia cultura „este o armă extraordinară pe care o avem pentru a ne apăra în faţa adversităţii”.

„Lumea continuă să cunoască ciume” şi „terorismul, de exemplu, este o ciumă a epocii noastre (care) ia mai multe forme, religioase şi politice”, a adăugat el. „Teroristul, într-o anumită manieră, este marele protagonist al secolului al XXI-lea prin prisma atenţiei pe care o generează”, a completat Mario Vargas Llosa.Mario Vargas Llosa

Scena treatrului madrilen care găzduieşte acest spectacol de teatru a fost complet transformată cu această ocazie, pentru a ocupa locul central în sală, în mijlocul publicului. Spectacolul „Los cuentos de la peste” va avea loc între 28 ianuarie şi 1 martie, la Teatro Real din Madrid.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui e mort şi că fusese un erou.

În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario s-a întors în Peru. Între 1950 şi 1952, el urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţa descrisă în primul roman, „Oraşul şi câinii” (1963).

Mario Vargas Llosa a primit premiul Nobel pentru literatură pe anul 2010 pentru „cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare care vorbesc despre rezistenţa individului, revolta şi eşecul său”.

Foto: Mario Vargas Llosa – wikipedia

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]