„Marița”, în competiția internațională a Bosphorus Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-in-competitia-internationala-a-bosphorus-film-festival/

„Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, cu Adrian Titieni şi Alexandru Potocean în distribuţie, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a cincea ediţii a Bosphorus Film Festival de la Istanbul, care va avea loc în perioada 17 – 26 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2017

În competiție au fost selectate alte șapte producții din țări precum Brazilia, Italia și Rusia, care vor fi analizate de un juriu condus de regizorul bosniac Aida Begic.

Pelicula lui Cristi Iftime a fost recompensată anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia „East of the West” a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary și cu trofeul Anonimul.

Filmul va avea premiera în cinematografele românești pe 1 decembrie 2017.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, pelicula îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Foto: Marița – facebook

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.