Marius Chivu: „Ne-am întâlnit într-o cafenea și ne-am împărțit literatura română”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-chivu-ne-am-intalnit-intr-o-cafenea-si-ne-am-impartit-literatura-romana/

Volumul „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”, apărut la Editura Nemira, a fost lansat chiar în seara de Dragobete, cu un maraton de poezie la care au participat poeţi prezenţi în antologie.

Un articol de Monica Andronescu|25 februarie 2016

Nu veți găsi printre poemele din antologia realizată de Marius Chivu și Radu Vancu probabil niciunul dintre poemele despre care ați învățat la școală, pentru că atunci când au pornit să realizeze această selecție, unul dintre criterii a fost să evite „capodoperele” tocite de manuale. Scopul? Să-și surprindă cititorii și să facă din acest volum aproape un fel de creație personală, redescoperind poeme mai puțin sau deloc cunoscute, vii, puternice, care să-i surprindă pe cititori – acesta fiind mărturisit sau nu un alt criteriu.

La Cafe Verona, a avut loc în seara de Dragobete lansarea acestei antologii curajoase, care se întinde pe 230 de ani, cel mai vechi poem selectat datând din anul Domnului 1785, și aparținându-i lui Ienăchiță Văcărescu, iar cele mai noi chiar din 2015. Antologia cuprinde 111 poeți și 111 poeme, fiecare poet fiind prezent cu câte un singur poem. Cincisprezece dintre ei au participat aseară la micul maraton de poezie din cafeneaua de la Cărturești și și-au citit poemul. Printre ei Iulian Tănase, Florin Iaru, Angela Marinescu, T.O. Bobe, Miruna Vlada, Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin.

IMG_3156

Iulian Tănase. Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment!

Înainte ca T.O. Bobe să dea startul lecturilor – în ordine alfabetică –, Marius Chivu a spus povestea acestei antologii de dragoste, pe care a realizat-o împreună cu Radu Vancu. Motivele le-a expus pe scurt și cu umor: „Radu e un foarte bun cunoscător al poeziei românești, e un adevărat tonomat, poate să recite cel puțin o strofă din orice poet român din toate timpurile, mai puțin din poezia lui… Dar a fost și o strategie, am zis că dacă antologia asta iese rău pot oricând să dau vina pe Radu. Ne-am întâlnit într-o cafenea și ne-am împărțit literatura română în mod echitabil. Ne-a fost cumva ușor știind că avem un singur poem de fiecare poet, dar în același timp greu pentru că în cazul unora dintre poeții selectați aici a fost realmente cumplit să alegem doar un singur poem. Sunt câțiva care au scris foarte multă poezie de dragoste, spre deosebire de alții care n-au scris deloc. Da, am avut și surpriza asta, să citești poeți foarte mari și să-ți dai seama că în viața lor n-au scris un singur poem de dragoste”, a spus Marius Chivu. Cât despre absența unor nume precum Alecsandri, Coșbuc sau Goga, cei doi au spus că și-au asumat un volum în care să existe doar „poezie vie”, fie ea scrisă la 1785 sau în 2015.

Într-o sală arhiplină, în care prezența era preponderent feminină, prezența poetelor în volum, a fost un mic prilej de glumă. „La un moment dat ne-am panicat că nu prea erau fete și că risca să iasă o antologie predominant masculină, pentru că ăsta e adevărul, în literatura noastră, mai puțin perioada contemporană, sunt foarte puține scriitoare. Însă la numărătoarea finală am scos 22”, a spus Marius Chivu. Iar Radu Vancu l-a completat: „Sunt 22 de poete din 111, ceea ce face fix 20 la sută. Nu e chiar ca la frăția musulmană, dar nici departe nu e… Însă dacă ne uităm la istoriile literare ale literaturilor majore o să vedem că proporția cam tot asta este. De ce? O să ne explice studiile feministe…”. Cât despre volum „a fost o experiență erotică, firește”, a mai spus Radu Vancu, râzând. Spre exemplificare, un poem al Angelei Marinescu, prezentă aseară la Cafe Verona, unde, cu prezența ei inconfundabilă, teatrală și magică l-a citit în picioare într-o sală amuțită de emoție: „Blues”.

IMG_3111

Angela Marinescu. Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment!

„Iubirea pentru tine m-a pârjolit ca un foc și am rămas arsă

pe pielea mea de femeie, arsurile sunt mari cât niște hărți

și rana care seamănă cu harta României este cea mai mare și

nu se mai poate vindeca niciodată. de aceea voi muri, au spus-o toți,

nu pentru că tu nu m-ai iubit. Erai prea primitiv și prea dur

pentru mine. mie îmi plac intelectualii de stânga, handicapații

sociali, bărbațiiu atât de virili încât pot renunța la virilitate și

chiar dacă erai nebun, erai mai puțin nebun decât mine. mi-am asumat

nebunia, boala, sărăcia și vârsta, tu nu ți-ai asumat nimic, de aceea

cerul de deasupra capului tău te apasă și-ți strivește craniul.

îmi plac slăbiciunea adâncă și metafizica unui adolescent romantic

nu puterea rigidă și nici extazul lipsit de sânge.

cât timp voi mai avea de trăi mă voi gândi la tine. dar tu ai fost,

ești și vei fi un clovn care, în spatele măștii, a fost

doar un soldat al întunericului, al forței și al plăcerii”.

Din culisele realizării volumului, deși n-au dat nume, cei doi realizatori ai antologiei au povestit cum o mare poetă a refuzat să intre în această antologie, pentru că n-a vrut să admită că a scris vreodată poezie de dragoste: „Părea ceva diminuant și rușinos să scrii despre dragoste.”

FOTO: Laura Dobre



21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.