-->

Marius Manole, într-un nou rol: aviator pentru o zi, la „Vis sau realitate”, pe TVR 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-intr-un-nou-rol-aviator-pentru-o-zi-la-vis-sau-realitate-pe-tvr-1/

Pe cât se arată de entuziasmat Basti Ţopescu de ideea de a pilota un avion, pe atât de terifiat pare, la început, invitatul lui, actorul Marius Manole. Totuşi, pilotajul era visul din copilărie al actorului, iar la „Vis sau realitate”, dorinţele secrete se împlinesc! Zborul e programat duminică, 14 mai, ora 16.30, la TVR 1.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2023

După ce a terminat facultatea în oraşul natal, ieşeanul Marius Manole a fost actor la Teatrul Municipal din Focşani, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, iar de peste 20 de ani, e actor al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Principala sa calitate, după cum mărturiseşte, este că poate munci mult „și când spun mult, spun de fapt foarte mult… îmi place să încerc lucruri noi și să-mi depășesc limitele (care sunt destule), poate de asta am început să fac facultatea de coregrafie, poate de asta am jucat câte 3, 4 și uneori 5 spectacole într-o zi…”. Puţini ştiu, dar… lui Marius Manole i-ar fi plăcut să fie aviator, rol pe care îl va experimenta duminică, 14 mai, răspunzând provocării lansate de Basti Ţopescu în noua ediţie „Vis sau realitate”, la TVR 1.

Joacă fiecare spectacol ca şi cum „ar fi ultimul”, total, până la epuizare, cu o dăruire pe care nu o vezi prea des. Era să moară de hipotermie pe scenă la Birmingham, dar nu părea să-l deranjeze.

Pare a avea o constituţie fragilă, dar s-a dovedit că e vorba despre anduranţa salciei: se îndoaie graţios, fără să se rupă. Se transformă cu fiecare rol şi trăieşte intens poveştile de viaţă ale personajelor sale. E unul dintre cei mai iubiţi actori ai momentului şi se reinventează când te aştepţi mai puţin. În pandemie a jucat online, iar anul acesta a apărut gol, în campania de promovare a piesei „Repetiţie pentru o lume mai bună”, în regia lui Radu Afrim. Discret cu viaţa personală, dedicat principiilor sale, iubeşte teatrul până la epuizare şi se pare că e marea lui dragoste.

Nu îi e frică să greșească, se bucură când o face şi învață din asta. „Iubesc teatrul și mă simt norocos că am șansa să fac ce-mi place!”, spune de fiecare dată când vine vorba despre pasiunea vieţii lui. Şi constant, pe toate reţelele de socializare, nu oboseşte să ne invite la teatru, unde ne asteaptă cu mare drag.

Tot de adrenalină şi viaţă trăită la intensitate maximă are parte şi în emisiunea „Vis sau realitate” de la TVR 1, în care, alături de instructorul de pilotaj şi acrobaţie de la Şcoala de Pilotaj şi Acrobaţie Vulturaşul şi de gazda emisiunii, Sebastian Felix Ţopescu, Marius Manole face primele lecţii de zbor… la peste 5.000 de metri. Ba mai mult, trece şi la acrobaţii cu avionul. Dacă se simte la fel de în elementul lui ca şi atunci când e pe scenă, vom vedea duminică, 14 mai, de la 16.30, la TVR 1.

„Experienţa de pilotaj alături de Marius Manole a fost pe cât de frumoasă, pe atât de intensă. S-a lăsat cu urlete şi rugăciuni, dar în final, am bifat o misiune îndeplinită cu succes. Problema a apărut la început, când Marius a intrat atât de bine în rolul de a merge în linie dreaptă, încât nu a văzut trenul care venea şi era să intre în el! L-am oprit ferm – a fost momentul când am realizat că simţul patern funcţionează în momente cheie… Mi s-a demonstrat în acelaşi timp că Marius, odată ce porneşte pe un drum, nimic nu-l mai opreşte… nici măcar un tren în mişcare”, ne-a povestit Basti Ţopescu. Dar mai multe, în emisiunea „Vis sau realitate”.

Artişti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice – suntem convinşi că îşi trăiesc visul, că au ajuns acolo unde şi-au dorit o viaţă. Şi totuşi, cândva, vedetele de astăzi aveau alte aspiraţii… Greu de crezut? De curând intrat în echipa TVR 1, dar familiarizat cu tot ceea ce înseamnă munca de televiziune, Sebastian Felix Ţopescu ne dezvăluie dorinţele secrete ale vedetelor şi le ajută să şi le îndeplinească, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate” se vede din 26 martie la TVR 1, în fiecare duminică, de la 16.30 (şi în reluare sâmbăta, la 12.30).

Am aflat ce altceva le-ar fi plăcut să facă în viaţă Alexandra Stan, Dr. Cezar, Marian Drăgulescu, Patrizia Paglieri, Zarug, Andra Gogan sau Irina Margareta Nistor, iar în ediţiile următoare ale reality show-ului de la TVR 1 ne vor dezvălui ce şi-ar fi dorit să devină îndrăgitele Maria Buză, Carmen Tănase, Alexandrina Hristov.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

08
/04
/26

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră în cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți: Yen de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, scenografia Maria Constantin, cu Teodora Antal, Diana Pomparău, Sevi Stan și Mario Monțescu în distribuție. Premiera va avea loc duminică, 19 aprilie, ora 19.00, la Sala Mică.

08
/04
/26

Emanuel Pârvu se află printre cei opt cineaști aleși să-și prezinte următorul proiect de film în Investors Circle din cadrul Marché du Film - Festival de Cannes.

08
/04
/26

„Hoinar.Unbroken” este cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival și va avea loc anul acesta între 9 - 19 mai, cu un program extins și mai variat ca oricând. Având ca motto „Frica este o reacție. Curajul este o decizie” (Winston Churchill), ediția din acest an aduce în prim-plan tema curajului, explorat ca o alegere zilnică de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor vieții.

06
/04
/26

Violonistul Liviu Prunaru, stabilit la Amsterdam și cu o carieră internațională de peste trei decenii, revine în aprilie 2026 pe scenele din România cu turneul național solo Concertmaestro, ajuns la cea de-a doua ediție, un proiect artistic dedicat recitalului de vioară solo și relației directe dintre artist și public.

06
/04
/26

Actorul Alex Bogdan va prezenta Gala Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio. Publicul va asista la acordarea celor opt premii anuale și a patru distincții speciale, într-o seară dedicată excelenței culturale.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

02
/04
/26

În așteptarea Paștelui, în Joia Mare (9 aprilie 2026 – de la 19.00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, invită publicul la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Va fi interpretată celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată.

02
/04
/26

Gala Premiilor UNITER 2026 lansează „Perspective. Reflecții”, o campanie amplă care adună artiști, oameni de teatru, oameni de cultură, echipe, în jurul singurului eveniment de analiză la zi a fenomenului teatral românesc.

02
/04
/26

Institutul Cultural Român de la Tokyo lansează vineri, 3 aprilie 2026, ora 18.00, la sediul Ambasadei României în Japonia, seria de dezbateri „Japan through Romanian Eyes/Japonia prin ochii românilor”, un program care își propune să prezinte felul în care bornele culturale japoneze sunt asimilate și practicate de românii care trăiesc în Japonia, excelând în domenii care folosesc motivele specifice culturii, artei și civilizației japoneze.