Marius Manole joacă „Însemnările unui nebun” la Florența
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-joaca-insemnarile-unui-nebun-la-florenta/

Sub titlul „Diario di un Pazzo“, spectacolul „Însemnările unui nebun”, de N V. Gogol, în regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole şi muzicianul Alexander Bălănescu, va avea două reprezentaţii în cadrul Festivalului Internaţional Fabbrica Europa, pe 15 şi 16 mai la Teatro Cantiere Florida din Florenţa, Italia.

Un articol de Judy Florescu|30 aprilie 2014

Din februarie 2013, spectacolul „Însemnările unui nebun”, cu Marius Manole, a avut 26 de reprezentații la Sala Arcub. S-a jucat cu biletele vândute în întregime, acesta fiind singurul spectacol care are toate locurile ocupate, lucru ce poate fi probat consultând site-ul teatrului.

Festivalul Fabbrica Europa se află la cea de-a XXI-a ediție și reprezintă o reflecţie asupra condiției umane și asupra memoriei contemporane. Abordează conceptul de identitate, de comunitate şi vorbeşte despre diferențele ce se regăsesc în creația artistică.

Aflat la cea de-a XXI-a ediție, Fabbrica Europa se desfășoară în perioada 8 mai – 28 iunie, în şapte teatre din Florența, iar prin evenimentele culturale ce vor avea loc, festivalul își propune să ofere noi viziuni generației în tranzit și să creeze o imagine de ansamblu poeticii de rezistență, prin spectacole ale artiștilor internaționali din care se vor desprinde profunzimea teatrului de artă și a dansului, în diferite contexte internaționale europene.

Marius Manole:Însemnările unui nebun? O  nebunie de-a lui Felix Alexa. Eu am intrat, de fapt, în nebunia lui. Alexander Bălănescu a venit din Anglia, a stat doar trei săptămâni, iar spectacolul s-a făcut în trei săptămâni. La început am fost ca șoarecele și pisica, el era cu muzica și voia să înțeleagă importanța muzicii în acest spectacol. Eu eram cu textul și voiam să înțeleg importanța textului în acest spectacol. Cred că textul are o energie foarte puternică. La un moment dat simți că plutești pe ceva, habar n-ai pe ce, dar simți că vine finalul și nu știi când ai ajuns acolo.”

Felix Alexa: „Sunt un regizor care repetă intens. Îmi place să repet în plin, întotdeauna, și de asta îmi place foarte mult de Marius ca actor pentru că el nu se menajează niciodată. Ideile se succedau foarte rapid. Eu am fost ca un dirijor de data asta: să acordez foarte fin fiecare instrument – instrumentul Bălănescu și instrumentul Manole – și să-i pun împreună.”

Alexander Bălănescu: „Mi-a venit ideea ca eu să fiu un fel de alter ego al personajului principal. Muzica exprimă ce simte, ce gândește el. Primordial este textul, nu numai înțelesul, dar eu mă inspir foarte mult din ritmurile vorbirii, însă fără ca muzica să fie un acompaniament“.

Foto & Video cu Marius Manole – Judy Florescu

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.