Márquez, mai frumos ca niciodată
https://www.ziarulmetropolis.ro/marquez-mai-frumos-ca-niciodata/

Gabriel García Márquez a fost, aşa cum rezultă şi din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2014

Când, la 87 de ani, săvârşește ultimul sacrificiu, cel mai uman dintre toate, însuși Márquez, poate că e mai bine să taci o tăcere care să se întindă pe măcar întreg pământul. Nu se întâmplă însă așa. Căci Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Nu judec acest diagnostic, nu-l neg, nu-l contest. Aceasta nu e și ierarhia mea, dar nu mă voi apuca acum să fac precum poetul din Irbit.

I-am preferat pe alții lui Márquez. Nu mă justific. Explic: Márquez a scris literatură cu o forță excepțională, cu o lejeritate de fenomen inaccesibil altor oameni care se întâmplă să aibă ca meserie, ba chiar ca vocație, scrisul.

A aruncat în jur frumusețe, așa cum un curcubeu, cum o furtună în larg, cum un răsărit, cum un apus, cum uneori ploaia, cum doar bunul Dumnezeu pot.

L-am citit dintotdeauna ca pe o desfășurare de energii care nu ne sunt comune, și, nefiindu-ne comune, nu ne sunt date și nouă celor care sperăm că prin mai mult talent, mai multă disciplină și mai multă șansă vom da cândva o carte care să nu se rușineze de apropierea veacului de singurătate.

Márquez, cu frazele sale luxuriante, nesfârșite, te face, însă, să-ți vezi această îndrăzneală în tot absurdul ei. În biblioteca personală, pe raftul lui Gabo nu mai stă nimeni. Mă agăț de acea solitudine ca de cineva care știi că te-ar putea oricând părăsi.

Cronica unei morţi anunţate

Și caut, acum, la moartea sa, o vijelie în adâncul meu și mă înspăimântă liniștea de care dau. Nu e liniștea din ghearele nebuniei. E altceva: la moartea lui Márquez îmi amintesc, într-un carusel magic, atâtea cuvinte din care a făcut Macondo, din care a făcut oamenii pe care i-am luat cu noi, martori tăcuți, dar nu întotdeauna, orbi, dar nu lipsiți de conștiință, ai măruntelor întâmplări care au fost viețile noastre.

În ziua morții sale, îmi amintesc totuși – de la primul la ultimul rând – o singură carte. Este, probabil, cea mai îndepărtată de perfecțiune. Este singura care m-a lăsat vreodată să cred că mi-ar fi putut fi îngăduită și mie. Crezând aceasta, pe ea am iubit-o cel mai mult. Cartea aceasta este „Cronica unei morți anunțate”.

Dintre toți oamenii pe care Márquez i-a ucis cu sălbăticie, cu necesitate, cu dragoste, oameni care deși de mult muriseră continuau să stăpânească pământul, la Santiago Nasar m-am gândit când am aflat că magul columbian și-a început, la 87 de ani, cea mai lungă dintre călătorii.

Da, la Santiago Nasar, care în clipa dinaintea sfârșitului anunțat se ținea drept, mândru, iar „chipul său sarazin cu cârlionții răsculați era mai frumos ca niciodată”.

Oamenii, oamenii adevărați vreau să spun, nu sunt niciodată doar biografia lor. Pe Márquez îl așteaptă o lungă nemurire – asta știe oricine. Eu aș vrea să mi se confirme, fie și într-un vis ceva mai îndelungat, că într-adevăr, cum îmi impune inima să cred, la fel ca Santiago Nasar, în clipa morții sale, Gabo avea cârlionții răsculați și era mai frumos ca niciodată.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.