Martha Bibescu și Ian McEwan în Biblioteca Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/martha-bibescu-si-ian-mcewan-in-biblioteca-polirom/

Martha Bibescu cu ,,Catherine-Paris”, una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti, şi ,,Visătorul” de Ian McEwan, sunt cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.

Un articol de Andrada Văsii|12 septembrie 2013

Martha Bibescu cu romanul ,,Catherine-Paris”, una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti, și ,,Visătorul” de Ian McEwan, unul dintre cei mai faimoşi scriitori britanici contemporani, sunt cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.

În colecția coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, Biblioteca Polirom – seriile Esenţial, Actual şi Junior, au mai apărut ,,Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee, autoarea bestsellerului ,,Cel care mă aşteaptă”, cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran, şi ,,Piazza Bucarest” de Jens Christian Grøndahl, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani europeni.

,,Catherine-Paris” de Martha Bibescu, traducere din limba franceză şi note de Magda Răduţă, proză cu foarte puternice note autobiografice, e povestea nostalgică a mult visatei „Internaţionale a principilor“, al cărei sfârşit Martha Bibescu va trăi să îl vadă, după 1945, când va părăsi pentru totdeauna palatul de la Mogoşoaia şi ţara.

Martha Bibescu creionează o copilărie

Catherine-Paris e o prințesă adevărată. Știe doar din poveștile bunicii că țara ei se află undeva departe, unde se vorbește altă limbă și unde sunt ținuturi mlăștinoase pe malul unui râu numit Prut, și că strămoșii ei sunt nobili, iar rudele ei, capete încoronate.

Martha Bibescu

Martha Bibescu cu romanul ,,Catherine-Paris” face parte din cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.

Catherine e o prințesă adevarată care locuiește în orașul căruia îi poartă numele, pe o straduță de lânga Matignon, cu bunica, bucatareasa și camerista. E o fetiță cuminte, care ia lecții de latină și se plimbă ore întregi prin Tuileries.

,,Visătorul” de Ian McEwan, traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun, cuprinde şapte poveşti legate între ele, în care Peter Fortune îşi aminteşte diferite întâmplări din timpul copilăriei sale ciudate.

Visatorul

,,Visătorul” de Ian McEwan face parte din cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri a Editurii Polirom.

 

Trăind la graniţa dintre vis şi realitate, el trece prin aventuri fantastice, trăieşte în trupul bătrânei sale pisici şi al unui copil răutăcios, se luptă cu o păpuşă rea care s-a trezit la viaţă şi caută răzbunare, găseşte într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care face oamenii să dispară etc. În cele din urmă se trezeşte, copil de unsprezece ani fiind, în trupul unui adult şi începe cea mai mare aventură a vieţii sale: se îndrăgosteşte.

Povestea unui tată și amintirile unui drum

,,Tatăl celuilalt copil”, al autoarei iraniene Parinoush Saniee, traducere din limba persană de Cristina Ciovârnache, reaminteşte un lucru fără de care orice efort, oricât de bine intenţionat, e în van: să te arăţi preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descoperi lipsuri şi ciudăţenii pe care să vrei cu orice preţ să le repari, ci să arăţi încredere şi să te porţi cu înţelegere. Cu iubire. Ceva atât de simplu şi atît de fragil.

Tatl celuilalt copil

,,Tatăl celuilalt copil”, al autoarei iraniene Parinoush Saniee, face parte din cele mai recente apariții din colecția de traduceri a Editurii Polirom.

,,Piazza Bucarest”, romanul scriitorului danez Jens Christian Grøndahl, traducere de Carmen Vioreanu,  îşi poartă istoriile printr-o lume nostalgică, cu rădăcini cosmopolite (New York, Copenhaga, Bucureşti, Roma), amintiri răscolitoare şi vieţi dezrădăcinate. De la un personaj la altul, Grøndahl pune în pagină neliniştile unei epoci trecute: reflecţii asupra exilului, asupra capcanelor libertăţii şi asupra fragilităţii literaturii, a cărţii.

Info:

În pregătire: M.L. Stedman, ,,Lumina dintre oceane” și Yasmina Reeza, ,,Fericiţi cei fericiţi”

Foto credit: Polirom

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 20 martie 2020.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

Pagina 10 din 108« Prima...89101112...203040...Ultima »