Martin Luther King – documente vândute cu 130.000 de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/martin-luther-king-documente-vandute-cu-130-000-de-dolari/

Zeci de notiţe, scrisori manuscrise şi alte documente scrise de pastorul american de culoare Martin Luther King au fost vândute cu 130.000 de dolari la o licitaţie organizată joi şi vineri la New York.

Un articol de Andrada Văsii|19 octombrie 2013

Zeci de notiţe, scrisori manuscrise şi alte documente scrise de pastorul american de culoare Martin Luther King au fost vândute cu 130.000 de dolari la o licitaţie organizată joi şi vineri la New York.

Lotul cel mai valoros, vândut cu 31.250 de dolari, a inclus opt cartonaşe pe care Martin Luther King, figură legendară a mişcării pentru drepturile civile ale cetăţenilor americani de culoare, a redactat, în decembrie 1959, ideile principale ale unui discurs pe care l-a susţinut în biserica sa baptistă din Atlanta.

În total, aproximativ 100 de documente au fost scoase la licitaţie de casa Heritage Auctions.

Licitaţie cu documente semnate de Martin Luther King

Printre acestea s-au aflat pagini manuscrise, cu pasaje subliniate, dintr-o carte scrisă în 1957, scrisori expediate secretarei sale Maude Ballou în timpul unei călătorii în India, dar şi copia unei liste bătute la maşina de scris, care, în ianuarie 1957, semnala Poliţiei din Atlanta „persoanele şi bisericile cele mai vulnerabile în faţa unor atacuri violente”.

Martin Luther King, care a fost asasinat în aprilie 1968 la Memphis, apărea în fruntea acelei liste.

Aceste documente au aparţinut de peste 50 de ani lui Maude Ballou, în prezent în vârstă de 88 de ani. Ele oferă o perspectivă emoţionantă despre anii ’50, în acest sens remarcându-se în special arhivele cu documentele despre boicotul autobuzelor din Montgomery, în statul Alabama, la sfârşitul anului 1955, redactate de pastor.

Martin Luther King

Martin Luther King, în 1964

Textele au fost vândute în cadrul licitaţiei de manuscrise istorice, organizată joi şi vineri la New York de casa Heritage Auctions.

O scurtă scrisoare semnată de regele Louis al XI-lea al Franţei a fost adjudecată cu 1.750 de dolari, iar o alta, scrisă şi semnată de Napoleon Bonaparte pe 20 ianuarie 1807, în care împăratul francez mulţumea unui unchi şi unui verişor, a fost vândută cu 1.875 de dolari.

Foto credit: Wikipedia, Heritage Auctions- documentele lui Martin Luther King

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.