Simone de Beauvoir și Zaza Lacoin. Inseparabilele
https://www.ziarulmetropolis.ro/simone-de-beauvoir-si-zaza-lacoin-inseparabilele/

Publicată pentru prima dată în Franţa în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, şi dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă şi în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie şi condiţia femeii de-a lungul timpului.

Un articol de Alina Vîlcan|13 ianuarie 2021

Dacă am lacrimi în ochi, oare se întâmplă pentru că ești moartă, sau pentru că eu trăiesc? Ar trebui să-ți dedic această poveste, dar știu că nu mai ești nicăieri, așa că-ți vorbesc doar printr-un artificiu literar. În rest, asta nu este cu adevărat povestea ta, ci doar o poveste inspirată de noi două. Tu nu erai Andrée, eu nu sunt această Sylvie care vorbește în numele meu.

Sunt cuvintele care deschid „Inseparabilele”, scriere cu puternice accente autobiografice semnată de Simone de Beauvoir, niciodată publicată în timpul vieții autoarei. Pe Elisabeth (Zaza) Lacoin, scriitoarea franceză încercase zadarnic să o surprindă în mai multe dintre cărțile sale, excepție făcând numai volumul autobiografic „Memoriile unei fete cuminți” (1958). Toate aceste încercări arată grija cu care Simone de Beauvoir se apleacă de-a lungul vieții sale asupra amintirii prietenei din copilărie și tinerețe.

Simone de Beauvoir și Zaza Lacoin, numite aici Sylvie Lepage și respectiv Andrée Gallard, s-au cunoscut ca eleve ale școlii catolice Adeline Desir din carierul parizian Saint-Germain-des-Près, pe când amândouă aveau nouă ani. Zaza, care până atunci învățase acasă, din cauza unei arsuri grave care îi chinuise copilăria, devine cea mai apropiată prietenă a tinerei Simone. Fiecare dintre ele este frumoasă, inteligentă și are credință. Războiul – Primul Război Mondial – și religia au ceva de spus în formarea lor.

Treptat, însă, Simone își va pierde credința în favoarea libertății, în timp ce Zaza, provenind dintr-o familie înstărită a burgheziei catolice, rămâne captivă între lumea rigidă, profund supusă dogmei creștine, și atracțiile unei modernități tot mai accentuate în Parisul interbelic. Iar tragismul destinului Zazei Lacoin, la care Simone de Beauvoir se întoarce obsesiv, vine din chiar acest abis care se deschide între rigoarea tradițiilor în care a crescut și exuberanța lumii noi, cu efervescența socială și artistică de după Primul Război. Niciodată capabilă să se desprindă de mediul în care s-a format, Zaza plătește cu fericirea și, de ce nu, cu viața.

La 21 de ani, Zaza Lacoin, asemenea personajului din „Inseparabilele”, moare din cauza unei encefalite virale pe când își aștepta rândul la căsătorie, evenimentul major al existenței sale, potrivit normelor cu care crescuse. Căci spre deosebire de Simone de Beauvoir, Zazei îi sunt interzise studiile înalte și practicarea unei profesii. Ea ne arată, încă o dată, condiția femeii într-o lume tributară bisericii.

„Zaza a murit pentru că a încercat să fie ea însăși și a fost convinsă că această pretenție era un lucru rău”, notează Sylvie le Bon de Beauvoir în introducerea cărții de față. Nu o dată, încercase să înfrunte morala cu care era atât de obișnuită, însă de fiecare dată renunțase. Mai întâi în copilărie, când fusese la un pas să se arunce de pe acoperișul casei la despărțirea de primul său prieten, un băiat din vecini. Renunțase nu pentru că ar fi iubit viața, ci pentru că iadul o îngrozea. Mai târziu, pentru a obține câteva zile de liniște, departe de îndeletnicirile zilnice, în timp ce tăia lemne, își va tăia cu toporul piciorul. Deja era târziu pentru Zaza. Slăbită, epuizată, adusă în pragul nebuniei de tot ce trăise până atunci, era aproape de sfârșitul vieții. Într-adevăr, cel mai probabil Zaza Lacoin nu a fost deloc o fată obișnuită, ci una excepțională, așa cum susține Simone de Beauvoir, iar o existență obișnuită într-o lume conservatoare nu era deloc potrivită pentru ea.

Și totuși, Zaza Lacoin moare atunci când este la numai un pas ca toate acestea să se schimbe. Așteaptă să se căsătorească cu Maurice Merleau-Ponty (numit Pascal în carte), student la Sorbona, unde este coleg cu Simone de Beauvoir, care le făcuse cunoștință și încercase constant să-i sprijine. Tânărul nu cedează însă la presiunile familiei Lacoin și refuză o căsătorie rapidă, alegând să-și finalizeze mai întâi studiile, un motiv în plus de suferință pentru Zaza, care însă acceptă să plece pentru o vreme la Londra, pentru a fi despărțiți în timpul rămas până la nuntă, după cum îi impune familia. Va muri însă înainte de a pleca, pe 25 noiembrie 1929.

În ultima sa scrisoare către Simone de Beauvoir, din 4 noiembrie 1929, nota cu jovialitate: „Știu că sâmbăta prietenii din copilărie ies în oraș, de ce să nu-i reunim la noi, oare le repugnă atât de mult să ne vadă? Te temi c-o să ne devorăm reciproc? În ce mă privește, îmi doresc să fac cunoștință cât mai curând cu Sartre, scrisoarea pe care mi-ai citit-o mi-a plăcut la nebunie…”

La rândul său, Simone îi răspundea nouă zile mai târziu:

„Scumpă Zaza,
Contez pe dumneata duminică la ora 5. O să-l vezi pe Sartre în libertate (n.a. – la acea dată, Sartre tocmai își începuse serviciul militar). (…) Sper că toate necazurile despre care mi-ai spus deunăzi au încetat. M-au făcut nespus de fericită clipele petrecute împreună, scumpă Zaza. (…) În continuare, pe fiecare pagină găsesc fericirea, fericire cu litere din ce în ce mai mari. Și țin la dumneata mai mult ca oricând, scump trecut, scump prezent, scumpa mea inseparabilă. Te sărut, draga mea Zaza.
S. de Beauvoir

Simone de Beauvoir

Cel mai probabil, Zaza Lacoin, grav bolnavă, nu a citit niciodată această ultimă scrisoare, în care Simone de Beauvoir i se adresează pentru ultima dată cu „scumpa mea inseparabilă”, așa cum își spuneau încă din copilărie, după cum le numiseră cândva călugărițele de la școala catolică Adeline Desir din Saint-Germain-des-Près.

Povestea Zazei Lacoin spusă de Simone de Beauvoir (9 ianuarie 1908 – 14 aprilie 1986) este, fără îndoială, un manifest în cheie feministă pentru dragoste și pentru libertate, prin care iconica scriitoare franceză continuă să își surprindă cititorii după 35 de ani de la moartea sa.

„Inseparabilele” (Editura Litera, 2020, cuvânt-înainte de Sylvie Le Bon de Beauvoir, traducere din limba franceză și note de Andreea Năstase) include documente iconografice (fotografii și scrisori) oferite de Sylvie Le Bon de Beauvoir și Asociația Elisabeth Lacoin.

Dacă am lacrimi în ochi, oare se întâmplă pentru că ești moartă, sau pentru că eu trăiesc? (Simone de Beauvoir)

În deschidere: Zaza Lacoin și Simone de Beauvoir, în septembrie 1928, la Gagnepan, domeniul familiei Lacoin, unde și-au petrecut împreună multe zile de vacanță.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

Pagina 1 din 11012345...102030...Ultima »