„Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“ a fost desemnată cea mai bună expoziţie a anului 2012 de ICOM
https://www.ziarulmetropolis.ro/marturii-frescele-manastirii-argesului-a-fost-desemnata-cea-mai-buna-expozitie-a-anului-2012-de-icom/

„Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” a fost desemnată câştigătoarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM pentru cea mai bună expoziţie deschisă în anul 2012.

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

„Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“ a fost desemnată câştigătoarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM pentru cea mai bună expoziţie deschisă în anul 2012.

Cu acest prilej, pe 17 iulie, Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul, dar şi pe reprezentanţii celorlalte muzee la o seară specială, la expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”.

Cultura românească, Europa bizantină

Astfel, de la ora 17.30, va avea loc o întâlnire cu prof. dr. Dan Zamfirescu, care va împărtăşi publicului din pasiunea şi dedicaţia cu care a urmărit pe parcursul întregii sale cariere studiul „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.

Filolog şi istoric literar, membru al Asociaţiei Slaviştilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din România, Dan Zamfirescu este autorul a numeroase studii şi articole de literatură română veche şi despre cultura românească în Europa bizantină şi postbizantină. Este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza „Neagoe Basarab şi Învăţăturile către fiul său Theodosie. Probleme controversate”.

Decernare de premii

De asemenea, de la ora 19.30, va avea loc decernarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM, ediţia a XIV-a, de către Virgil-Ştefan Niţulescu, preşedintele ICOM România, curatorilor expoziţiei „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, specialişti în cadrul Departamentului de Artă Veche Românească al MNAR.

Lucrarea „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, numită de B. P. Haşdeu „falnic monument de literatură, politică, filozofie şi elocinţă la străbunii noştri”, este o carte de învăţătură, un manual de educaţie morală şi politică şi, în acelaşi timp, un testament pentru urmaşi, cuprinzând sfaturi, maxime şi învăţături ale domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) pentru fiul său şi urmaşii acestuia la tronul Ţării Româneşti.

31 de fragmente de picturi

Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” prezintă, în premieră, 31 de capodopere ale picturii medievale româneşti: fragmentele de frescă păstrate până astăzi din ansamblul decoraţiei murale a bisericii Mănăstirii Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Acum 130 de ani, în contextul restaurării bisericii Mănăstirii Argeşului de către echipa arhitectului francez André Lecomte du Noüy, o parte din frescele care decorau interiorul lăcaşului – reprezentând mai puţin de 5% din suprafaţa picturii murale originare – au fost extrase pentru a fi salvate şi păstrate în muzeu, fiind singurele mărturii ale picturii acestui monument emblematic pentru cultura românească, notează Mediafax.

Cele 31 de fragmente de pictură murală sunt redate astăzi publicului într-o prezentare inedită, ca urmare a unui laborios proces de restaurare efectuat pe parcursul ultimelor două decenii de numeroşi specialişti, sub coordonarea prof. univ. dr. Oliviu Boldura, a prof. univ. dr. Dan Mohanu şi a lector univ. dr. Romeo Gheorghiţă.

Info:

Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” poate fi vizitată până pe 25 august.

Foto credit: MNAR Arts (Facebook)

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.