„Maternal”, de Alexandra Badea, regia Radu Nica, în premieră pe TNRS – Scena Digitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/maternal-de-alexandra-badea-regia-radu-nica-in-premiera-pe-tnrs-scena-digitala/

Spectacolul „Maternal”, o radiografie dureroasă a realităţilor din orfelinatele româneşti, va avea premiera pe TNRS – Scena Digitală, pe 19, 20 şi 21 august.

Un articol de Liliana Matei|19 august 2020

Care este sensul actului de a da naștere unui copil? Este o formă de egoism sau de altruism? Viața chiar merită trăită, în ciuda tuturor obstacolelor? Chiar și atunci când sentimentul abandonului devine copleșitor? Te mai poți încrede în bunătatea celorlalți când întregul sistem din care faci parte e o anomalie? Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 19 august 2020, pe TNRS – Scena Digitală, premiera spectacolului „Maternal”, de Alexandra Badea, regia Radu Nica, cu Raluca Iani, Iustinian Turcu, Ciprian Scurtea, Ali Deac, Iulian Buzuloin, Andrada Oltean în distribuție. Spectacolul va putea fi vizionat pe platforma TNRS – Scena Digitală pe 19, 20 și 21 august, urmând ca premiera la Sala Mare să fie prezentată publicului imediat ce va fi posibil.

„« Maternal » e un proiect născut din nevoia de a înțelege și îndrepta o realitate mai mult decât îngrijorătoare din societatea noastră: la ora actuală România are în evidență un număr de aproximativ 53.000 de copii instituționalizați, adică echivalentul populației unui oraș de dimensiuni medii. În contextul în care îmbătrânirea demografică este un fenomen real și îngrijorător al secolului XXI, faptul că noi nu suntem capabili să asigurăm un viitor decent și util societății acestor tineri, face ca realitatea să fie cu atât mai inexplicabilă și problema – acută. Textul este povestea unei femei care încearcă să demanteleze ideile preconcepute, nepăsarea colectivă și structurile administrative corupte care fac posibilă perpetuarea endemică a acestei probleme, dar surprinde, în aceeași măsură, confruntarea individului cu propriile limite, greșeli, exasperări de moment în lupta cu o stare de inerție comunitară aproape dezarmantă. După cum o sugerează și titlul, tema maternității individuale versus cea colectivă este dezvoltată într-un dialog viu, nuanțat, textul surprinzând o felie de viață autentică, problematică, dar nu cu totul lipsită de speranță a societății românești actuale”, spune regizorul Radu Nica.

TNRS – Scena Digitală este o platformă online, creată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, unde pot fi vizionate, pe bază de bilet, producțiile Naționalului sibian, înregistrate video în anul 2020, în condiții de calitate HD a sunetului și imaginii. Toate producțiile TNRS difuzate prin intermediul platformei Scena Digitală sunt disponibile pe www.tnrs.ro/scena-digitala, timp de cinci ore, la data și începând cu ora anunțate pentru fiecare eveniment. Biletele pentru evenimentele TNRS prezentate online au prețuri începând de la 30 de lei și pot fi cumpărate, fără niciun cost suplimentar, de pe site-ul teatrului.

Foto: Dan Șușa

06
/12
/13

Duminică, 8 decembrie, de la ora 20.00, Jazzappella va cânta în cafeneaua Schengen (str. Calea Victoriei nr. 21-23), în cadrul celui mai nou proiect de televiziune al Naşul TV: Muzică liberă - Live din Schengen.

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.