Matineele Artelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/matineele-artelor/

Duminică, 27 martie, de la ora 15,00, de Ziua Mondială a Teatrului, Centrul Cultural Casa Artelor (CCCA) lansează programul cultural „Matineele Artelor”, dedicat seniorilor din Sectorul 3.

Un articol de Petre Ivan|25 martie 2016

Astfel, în Sala Eliad a CCCA (Bdul Mircea Vodă nr. 5), se va juca spectacolul „Doi pe o bancă”, cu Florin Zamfirescu şi Tania Filip în rolurile principale. Regia spectacolului este semnată de către Emanuel Pârvu.

„Matineele Artelor” vor aduce unele dintre cele mai valoroase spectacole – fie că este vorba despre teatru, muzică, film sau recitaluri de poezie sau conferințe pe teme de larg interes. Practic, cei aproape 6000 de seniori înscriși să participe constant la activitățile cluburilor vor avea la dispoziție, săptămânal, un spectacol de calitate, pe care îl pot viziona gratuit, pe bază de înscriere.matineele artelor

Studiile sociologice arată că pensionarii reprezintă categoria cu cele mai multe vulnerabilităţi, categorie puternic afectată de schimbările permanente care au loc în societatea românească. Cei mai mulţi dintre seniori nu au mai văzut de ani sau zeci de ani un spectacol bun, pentru că nu-și permit să plătească biletul.

Insă nevoia de cultură în rândul celor retrași din activitatea profesională este incontestabilă, angrenarea culturală contribuind la diminuarea riscului de excludere socială a celor retrași din câmpul muncii.

Din această necesitate s-a născut programul „Matineele Artelor”, al cărui concept este semnat de Alice Barb. Formatul se înscrie în strategia culturală a Primăriei Sectorului 3, definită prin

sloganul „Cultură pentru toţi”, prin care instituția facilitează accesul gratuit la artă şi cultură pentru toți cetățenii, cu impact asupra categoriilor vulnerabile social.

Programul „Matineele Artelor” este organizat de CCCA în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 (DGASPC) şi este finanţat de Primăria Sectorului 3 şi Consiliul Local al Sectorului 3.

Foto: Matineele Artelor – facebook

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.