Matrimoniale: eu cu cine mă mărit?
https://www.ziarulmetropolis.ro/matrimoniale-eu-cu-cine-ma-marit/

„Eu cu cine mă mărit?“, se întreabă Eva din spectacolul „Matrimoniale“ de la Teatrul Nottara şi tot ea oferă răspunsul! Piesa scrisă de Lia Bugnar şi regizată de Diana Lupescu a avut premiera naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în secţiunea „crize”.

Un articol de Georgiana Ene|30 octombrie 2013

„Eu cu cine mă mărit?“, se întreabă Eva din spectacolul „Matrimoniale“ de la Teatrul Nottara, şi tot ea oferă răspunsul!

Piesa scrisă de Lia Bugnar şi regizată de Diana Lupescu a avut premiera naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în secţiunea „crize”.

Aşa cum criza este la modă, aşa este şi textul pe care dramaturgul îl propune spectatorului de teatru. Piesa Matrimoniale vorbeşte despre tot felul de crize existenţiale: de identitate, de bani, de comunicare.

Comedie de situaţie şi de limbaj, reconfortantă, aşa cum ne-a obişnuit deja Lia Bugnar, piesa este ancorată în realitatea cotidiană, pe doi piloni: dragoste şi putere. Vorbeşte despre puterea pe care o oferă bogăţia şi despre aflarea unor adevăruri dureroase, care nu se doresc a fi ştiute. Toate crizele din poveste ajută personajele să stabilească legături neaşteptate, să se cunoască, să se sensibilizeze şi să se umanizeze.

Eva şi cei doi Adami

Personajul principal al spectacolului este Eva, femeia bogată, care vrea să se mărite. Pentru a realiza acest lucru, dă un anunţ pe un site de matrimoniale, iar la finalul selecţiei rămân doi pretendenţi: Tibi şi Zaharia.

„Sunt bogată şi vreau să mă mărit! Credeai că sunt bătrână şi urâtă? La câţi bani am, sfidez puţin răspunsul!“ Astfel, Lia Bugnar îşi construieşte povestea căsătoriei din interes în jurul acestor personaje şi creionează patru tipologii. Dar cum fiecare personaj luat în parte este el însuşi o poveste, în final, spectatorul va realiza că a fost martorul a patru poveşti, nu a uneia singure.

Eva este Ada Navrot, femeia puternică şi bogată. Nobilă, distinsă şi superbă prin atitudine şi prin ţinuta pe care o poartă: o rochie albă, diafană. De altfel, piesa începe cu melodia din filmul „Naşul“, tocmai pentru a sublinia faptul că este un joc al puterii, care-şi aşteaptă concurenţii.

Personajul interpretat de Lucian Ghimişi, Tibi, este întruchiparea băiatului de cartier, şmecheraş, cu preocupări alese – colecţionar de claxoane celebre, cu o carismă deosebită, care vrea să pară ceea ce nu este şi care mizează foarte mult pe farmecul personal.

Opusul lui Tibi şi competitorul direct al acestuia este Zaharia, Mihai Marinescu. Acesta este lebădar – doctor veterinar de lebede, un pic timid şi frustrat, dar elegant în gesturi, efeminat şi mai deştept decât adversarul său. Senzaţia pe care o lasă toată această competiţie a celor doi este aceea de reality show.

matrimoniale

Scenă din spectacolul „Matrimoniale“, de la Nottara

Din spectacolul regizat de Diana Lupescu nu lipsesc voia bună şi nici replicile acide, care fac spectatorul să se lase prins în joc. Dialogurile sunt simple şi nu obligă la un efort intelectual prea mare.

Finalul spectacolului este surprinzător, atât prin apariţia celui de-al patrulea personaj, care schimbă complet miza jocului prin propunerea pe care o va face, cât şi prin argumentele fiecăruia pentru a câştiga inima frumoasei Eva, care scot la iveală adevăratele motive pentru care voiau s-o ia de soţie.

Textele Liei Bugnar nu îşi propun să transmită un mesaj greu de înţeles, ci sunt cât se poate de actuale şi de moderne. Finalul pare că se îndreaptă spre o zonă previzibilă, dar Lia Bugnar schimbă brusc ceva, atunci când nu te aştepţi, tocmai ca să parodieze acest tip de final.

Citiţi şi: INTERVIU Lia Bugnar: „Teatrul e o minciună foarte adevărată atunci când e spusă bine“

În situaţia de faţă, nu doar apariţia îndrăgostitei şi sensibilei Mira, Crenguţa Hariton – într-un rol care i se potriveşte ca o mănuşă – schimbă întreaga situaţie, ci şi uşoara aglomerare a unor probleme extrem de delicate, în finalul piesei: homosexualitatea şi abandonul unui bebeluş la naştere.

Dramaturgul se foloseşte de acestea într-un mod uşor abuziv, pentru a strica puţin echilibrul celor prinşi în joc – pentru că la un moment dat chiar pare să fie un echilibru între ceea ce se cere şi ceea ce se oferă.

Comedia merită văzută, fiind încadrabilă în tipologia pieselor la care publicul se simte bine. Autoarea râde împreună cu cei doi tineri de situaţiile prin care trec pentru cucerirea femeii, o compătimeşte pe sensibila Mira atunci când apare şi îşi apăra cauza.

„Alte poveşti, alte iubiri, alte neiubiri. Nu sunt genul de om care îşi propune să transmită un mesaj sau să-şi aleagă o temă grea. Subiectul piesei a luat naştere ca toate subiectele pieselor mele, din nimic. Ştiam că am promis celor de la Nottara că voi scrie o piesă pentru ei. Mi-au spus că-i interesa ideea de criză, la oricare dintre accepţiunile ei vreau eu să mă opresc. Şi, după ce m-am gândit un pic, mi-am dat seama că am tot universul la dispoziţie, pentru că tot universul e într-o criză continuă, cel puţin universul oamenilor”, îşi explică Lia Bugnar opţiunea dramaturgică.

INFO

Teatrul Nottara
Matrimoniale, de Lia Bugnar
Regia: Diana Lupescu
Scenografia: Diana Lupescu
Ilustrația muzicală: Diana Lupescu
Distribuţia: Lucian Ghimişi, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Mihai Marinescu

Foto din Matrimoniale – Teatrul Nottara

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]