Mi se spune Negruța
https://www.ziarulmetropolis.ro/mi-se-spune-negruta/

Noaptea, când stau în cutiuţa mea şi torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiţă, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2019

Îmi place să cred că băiețelul a primit acest nume în amintirea celor două pisici pierdute, numite identic. Pe ultimul Tomiță pisic al familiei l-am prins și eu, era un birmanez cu ochi albaștri ca ai lui Alain Delon și cu un farmec aparte genul Belmondo, te îndrăgosteai pe loc de el. Așa cum se întâmplă, Frumosul a dispărut într-o zi de acasă și nu s-a mai întors. Cine știe ce s-o fi întâmplat cu el? Noii mei stăpâni au plâns multe zile, o mai făcuseră și înainte, la dispariția primului Tomiță, dar, în cele din urmă, s-au resemnat cu ideea.Mă numesc Toma

În ceea ce mă privește, am fost adusă aici în urmă cu mai mulți ani de fostul meu proprietar, un scriitor cunoscut, care mă găsise în parcarea unui mall. I s-a făcut milă de mine și m-a luat acasă pentru o bună bucată de vreme, spre bucuria soției sale, de asemenea poetă și scriitoare, profund impresionată de ochii mei “de un galben ireal” și de sfioșenia mea. Mi s-a spus din prima clipă Negruța. Evident că nu m-am simțit în vreun fel lezată. Spre deosebire de voi, oamenii, noi n-avem treabă cu rasismul, deși nu ezităm să ne înfigem ghearele, când prindem ocazia, și o mai prindem, în câte un rasist mai turbat.

Aseară târziu și azi dimineață cei doi frățiori s-au reîntâlnit prin intermediul WhatsApp-ului. Nu i-am văzut de multă vreme atât de fericiți și mă întreb cum oare de nu le-a venit părinților lor această idee mai din timp. Mă bucur pentru că în curând va ajunge și Bumba în Italia, unde Tomiță, grav bolnav, urmează un tratament deosebit de complex, care se va întinde pe o perioadă îndelungată. Cât despre mine, nu-mi fac iluzii, știu că nu-i voi putea însoți în această călătorie extenuantă. Dar despre asta, și nu doar despre asta, vom mai vorbi, acum mă duc să mă întind un minut că pic de somn. Miauuu!
Apropo, așa îmi spune zâmbărețul Tomiță când mă vede: „Miauuu”
–––––
Conturile deschise de părinții lor:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
Bolozan Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
Bolozan Claudiu Sorin

Citiţi şi:
22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...