-->

„Mia își ratează răzbunarea”. Dezinvoltură ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mia-isi-rateaza-razbunarea-dezinvoltura-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbeşte despre feminitate şi are ca protagonistă o tânără actriţă, jucată de Ioana Bugarin.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 octombrie 2020

Deși situația s-a mai îmbunătățit în ultimii ani, odată cu apariția unor tinere regizoare, cinematografia română nu stă grozav la capitolul personaje feminine. Și cu atât mai puțin unele care să fie și convingătoare.

La Bogdan Theodor Olteanu, atât debutul, „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (2018), cât și acest al doilea film, „Mia își ratează răzbunarea” (2020), au ca protagoniste tinere din București. Iar scenariile propun povești, în esență, feministe.

Însă în timp ce „Câteva conversații…”, un film despre relația complicată de iubire dintre două fete (jucate de Silvana Mihai și Florentina Năstase), era ușor prețios, artificial, „Mia…” are o mai mare dezinvoltură. Și umor.

Mia (Ioana Bugarin) este o tânără actriță din București, iar prietenele ei, pe care îi place să le filmeze deseori când se întâlnesc, par a fi la rândul lor actrițe (Ana Maria Guran, Ștefania Cîrcu, Mădălina Stoica, Silvana Mihai, Ecaterina Lupu). Are ceva autoreflexiv ideea de a face un film despre un grup de actriţe, aducând împreună unele dintre cele mai promiţătoare tinere actriţe de cinema din România, reprezentantele unei noi generaţii.

Iar Mia are o problemă: a întârziat la o întâlnire cu iubitul, s-au certat, el i-a dat o palmă și s-au despărțit. Nu vedem momentul, doar îl auzim povestit de Mia, printre lacrimi, uneia dintre prietene. Însă ea vrea acum să se răzbune și încearcă să găsească un bărbat care să accepte să fie filmat în timp ce fac sex împreună, pentru a-i trimite înregistrarea fostului partener.

Bogdan Theodor Olteanu transformă premisa în primul rând într-o comedie. Și asta pentru că încercările Miei de a convinge trei bărbați să ia parte la jocul ei devin tot atâtea prilejuri de a ridiculiza virilitatea, prin ironizarea a trei tipare, în câteva secvențe delicioase: actorul tânăr de la UNATC, care aduce a De Niro și Brando (Carol Ionescu), actorul cunoscut, vedetă şi mult prea sigur pe farmecul lui (Alexandru Ion) și regizorul de teatru care nu prea ocoleşte ocaziile de a se arăta libidinos, poate chiar prea strident (Adrian Nicolae).

În contrast, fetele ies mult mai bine: își povestesc amuzate şi degajate experiențele, unele neplăcute, de la diferite castinguri la filme regizate de bărbați, iar într-o noapte joacă „marry & fuck” („kill” pare să fi căzut la montaj) folosind nume reale ale unor actori și regizori români, apogeul fiind atins când în discuţie sunt aduşi, ca opţiuni, Puiu, Mungiu și Porumboiu (în sfârşit nişte glume bune despre Noul Cinema Românesc!).

Dincolo de aceste poante, rămâne totuși suferința Miei, cauzată de despărțire și de acea palmă primită, care devin subiect de dialog şi cu o actriţă puţin mai în vârstă decât ea (Maria Popistaşu), o ocazie bună pentru a evoca şi experienţe ale unei alte generaţii.

Tot pentru a mai relativiza şi complica pistele de interpretare, Bogdan Theodor Olteanu nu lasă nici ca prietenele să fie un grup compact, cu o unică opinie: apar certuri între ele, una mărturiseşte că a dat şi ea o palmă unei iubite la un moment dat, iar o alta recunoaşte că nu ar avea o problemă să se dezbrace şi să îşi folosească frumuseţea pentru a reuşi în carieră. E modul lui Bogdan Theodor Olteanu de a aduce nuanţe în scenariu. Deşi se simte scriitura, rezultatul e salvat de jocurile actoriceşti impecabile.

Nici Mia însăşi nu înţelege foarte bine ce i se întâmplă, dacă chiar e dispusă să-şi ducă la capăt planul de răzbunare şi dacă mai ţine sau nu la fostul iubit. Iar Ioana Bugarin reuşeşte să transmită admirabil toate această confuzie, cu treceri bruşte de la plâns la zâmbete, de la forţă la fragilitate, de la control la ridicol.

Chiar şi aşa, „Mia îşi ratează răzbunarea” e despre prietenie şi empowerment şi rămâne bun un film feminist. Şi, în ciuda ambalajului său colorat de comedie, de film care nu se ia prea tare în serios, vorbeşte despre teme grave, puţin sau deloc discutate, şi reflectă unele transformări de profunzime în societate şi chiar în cinema-ul românesc.

„Mia îşi ratează răzbunarea” a avut premiera mondială la Festivalul de la Varşovia, unde a obţinut o menţiune specială în competiţia regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film. Iar joi poate fi văzut în România, online, gratuit, pe platforma Orange TV Go, în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.