Michel Hazanavicius, acuzat de plagiat pentru scenariul filmului „Artistul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/michel-hazanavicius-acuzat-de-plagiat-pentru-scenariul-filmului-artistul/

Michel Hazanavicius, regizorul peliculei „Artistul”, din 2011, premiată cu cinci statuete Oscar, este acuzat de un scenarist că a plagiat o poveste pe care acesta a scris-o în 1998.

Un articol de Petre Ivan|3 septembrie 2014

Michel Hazanavicius a respins acuzaţiile şi a declarat pentru siteul francez hexagones.fr, care a difuzat primul informaţia, că are „conştiinţa curată ca lacrima”.

„Scenariul (acuzatorului, n.r.) nu are nimic de-a face cu filmul meu, nici cu scenariul pe care l-am scris eu” a declarat regizorul francez într-o declaraţie pentru AFP, citată de Meidafax.

Acţiunea în justiţie este îndreptată şi împotriva companiei de producţie „La petite reine”, a lui Thomas Langmann, unul dintre cei mai importanţi producători francezi, fiu al regizorului Claude Berri. Avocatul lui Langmann a declarat pentru AFP că clientul său „nu este deloc îngrijorat”.

Acuzaţiile de plagiat sunt aduse de Christophe Valdenaire care susţine pe site-ul propriu că este autorul unui scenariu de lungmetraj, intitulat „Timidity, la Symphonie du Petit Homme”, un film mut în alb negru, un omagiu adus trecerii de la filmul mut la filmul cu sunet, „a cărui prima versiune datează din 1998 şi pentru care cererile de finanţare au început în urmă cu 13 ani”.

Scenaristul spune că a vorbit cu actriţa Bérénice Béjo, care joacă rolul principal feminin în „Artistul” şi este soţia lui Michel Hazanavicius, ca să-l pună în legătură cu

The Artist şi Michel Hazanavicius

The Artist şi Michel Hazanavicius

regizorul francez „la momentul potrivit”.

După ce a văzut filmul lui Hazanavicius, Christophe Valdenaire spune că pelicula acestuia conţine „numeroase asemănări incontestabile”, lucru respins de regizorul francez.

„Nu ştiu în ce măsură este convins că aş fi plagiat, dar adevărul este că scenariul lui nu are nicio legătură. Pe de altă parte, are tot dreptul de a mă acuza, iar eu am dreptul de a mă apăra. Cel mai bun răspuns pe care îl pot da este: citiţi scenariul lui şi comparaţi filmele!”, a spus Hazanavicius.

Prima audiere judecătorească pe fond în acest caz va avea loc în 2015.

Filmul care i-a adus celebritatea

Lungmetrajul „Artistul”, regizat de francezul Michel Hazanavicius, a fost recompensat, în 2012, la Hollywood, cu cinci premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun actor în rol principal”. Actorul francez Jean Dujardin, care interpretează rolul principal, a primit şi premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes, în 2011. Hazanavicius a mai fost recompensat pentru acest film şi cu premiul Cesar, dar şi cu trofeul Sindicatului regizorilor americani.

Filmul, turnat în alb negru, spune povestea unui actor din epoca filmului mut, George Valentin (Jean Dujardin), îngrijorat că va fi dat uitării odată cu apariţia filmelor cu sonor şi care se îndrăgosteşte de tânăra dansatoare pe cale de afirmare Peppy Miller (Bérénice Bejo). O coproducţie Franţa/ Belgia, „Artistul” aduce un omagiu filmelor mute hollywoodiene.

Foto cu Michel Hazanavicius şi Artistul – Cinemagia

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

26
/01
/17

Filmele ''Bacalaureat'' al regizorului român Cristian Mungiu și ''Toni Erdmann'', cu participare românească, al regizoarei germane Maren Ade se numără printre nominalizările la premiile franceze Cesar, la categoria ''Cel mai bun film străin''. ''Elle'' de Paul Verhoeven și ''Frantz'' de François Ozon domină nominalizările la „Oscaruri franceze” - câte 11 fiecare -, inclusiv la categoriile ''Cel mai bun film'' și ''Cel mai bun regizor''.

25
/01
/17

Viitorul film din seria "Star Wars" se va numi "The Last Jedi" și va fi lansat la 15 decembrie 2017. Filmul, care va fi regizat de Rian Johnson, va prezenta noile aventuri ale lui Luke Skywalker (Mark Hamill) și Princess Leia (Carrie Fisher). Anterior filmul era cunoscut pur și simplu sub numele "Episode VIII".

24
/01
/17

“TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul OSCAR la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Evenimentul va avea loc pe 26 februarie 2017 la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles.

24
/01
/17

Anul acesta, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2017, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România. Evenimentul va avea loc la sfârșitul lunii martie, în București.

24
/01
/17

Astăzi este ziua în care cinefilii din întreaga lume vor afla nominalizările la Premiile Oscar 2017. Printre marile favorite, la cele mai importante categorii de premii, se numără peliculele „La la Land”, „Moonlight” şi „Manchester by the sea”. Nominalizările vor putea fi urmărite în direct la Digi24, de la ora 15.15.

20
/01
/17

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariția filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

19
/01
/17

Relansat pe platforma Cinepub, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

19
/01
/17

Industria cinematografică internaţională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al său: Gala Premiilor Oscar. Pentru al treilea an consecutiv, Digi24 şi Digi Film vor transmite, în direct şi în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

19
/01
/17

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: București, Bârlad, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Gura Humorului, Focșani, Iași, Odobești, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, distribuit de Transilvania Film.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.