Mici crize… şi electorale, la Fest(in), între 11 şi 18 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/mici-crize-si-electorale-la-festin-intre-11-si-18-octombrie/

Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, care se va desfăşura între 11 şi 18 octombrie, la Teatrul Nottara din Capitală, prezintă spectacole ale unor trupe din ţară şi din străinătate, în cele două secţiuni ale evenimentului: „Mici crize… şi electorale” şi „Bulevardul Comediei”.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2014

Astfel, în cele două săli ale Teatrului Nottara – „Horia Lovinescu” şi „George Constantin” – se vor juca o serie de spectacole ale unor trupe din ţară şi din străinătate, precum şi patru premiere ale Teatrului Nottara, dintre care două intră în competiţie, a anunţat, miercuri, Marinela Ţepuş, directoarea instituţiei, în cadrul unei conferinţe, care s-a desfăşurat în incinta Teatrului.

Festivalul, ajuns la cea de-a doua ediţie, propune două secţiuni. Prima, cea competitivă, a fost denumită anul acesta „Mici crize… şi electorale” şi va conţine spectacole care au ca temă criza, un subiect de maximă actualitate – criza economică, socială, politică, sexuală sau de identitate, precum şi cea electorală, resimţită cu precădere în acest an.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 11 octombrie, cu un eveniment stradal inedit, un „happening” prin care trecătorii vor fi invitaţi să devină spectatori.

JE8A4619-¬ Mihaela Marin

Imagine din spectacolul „Noul locatar“ de la Teatrul Nottara. Foto: Mihaela Marin

A doua secţiune, „Bulevardul Comediei”, prezintă spectacole de succes, comedii bulevardiere ale unor teatre invitate, precum şi o premieră a teatrului gazdă.

„Noul locatar”, de Eugène Ionesco, spectacol regizat de Gábor Tompa, este un important eveniment teatral, au afirmat reprezentanţii Teatrului Nottara.

În cadrul secţiunii competitive, care se va desfăşura în sala „George Constantin”, se vor juca, în fiecare seară, începând cu ora 21.00, spectacole din România, Bulgaria şi Cehia.

Astfel, vor fi prezentate următoarele spectacole: „Scene din viaţa insectelor”, de Karel Čapek (direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză), „Panică”, de Mika Myllyaho, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, „Bob (Fasole)”, de Elin Rahnev, în regia lui Ljupco Georgievski, „Brad de Crăciun la familia Ivanov”, de Al. I. Vvedenski, în regia lui András Urbán, „Poker Face”, de Petr Kolečko, în regia Adelei Biţică, „Maso (Carne)”, de Viliam Klimáček, în regia lui Jan Fric.

Spectacolul „Rapsodie-n roz”, după „Oscar şi Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Alexandru Repan, va fi prezentat în afara competiţiei.

Rapsodie-n roz, în regia lui Alexandru Repan

Rapsodie-n roz, în regia lui Alexandru Repan

Pe „Bulevardul Comediei”, secţiune care se va desfăşura în sala „Horia Lovinescu”, vor putea fi văzute, de la ora 18.00, producţii ale unor teatre din ţară şi din Bucureşti.

Printre acestea: „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija (Teatrul Odeon), „Tartuffe sau Impostorul”, de Molière, versiunea scenică şi direcţia de scenă aparţinându-i lui Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis), „Play Shakespeare”, în regia lui Cristian Pepino (Teatrul Ţăndărică), precum şi „VICTOR’ia (opus 1)”, un spectacol de teatru muzical francez (Compania teatrală Petits Bâtons Production).

Foto cu Mici crize şi Fest(in) – în deschiderea articolului  – spectacolul „Tartuffe“, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză (foto Adriana Grand)

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]