Micro-granturile #ADFRSurvival vor ajunge la 6 artiști independenți din industria cinematografică autohtonă
https://www.ziarulmetropolis.ro/micro-granturile-adfrsurvival-vor-ajunge-la-6-artisti-independenti-din-industria-cinematografica-autohtona/

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenţilor din cinematografie rămaşi fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnaţi de echipa de evaluare formată din Laura Muşat (fondator Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) şi Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociaţia Transsectorială a Independenţilor din Cultură).

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2020

44 de artiști independenți din industria cinematografică, afectați de starea de urgență instituită în România pe fondul pandemiei COVID-19, au aplicat pentru cele 6 micro-granturi #ADFRSurvival, în valoare de 500 de euro fiecare, adresate talentelor emergente și actorilor independenți.

Sesiunea de acordare a micro-granturilor #ADFRSurvival, în valoare totală de 3000 de Euro, a fost lansată de Asociația Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc (ADFR) pe 10 aprilie.

Evaluatorii au luat în considerare 34 de aplicații eligibile, dintre care 14 depuse de actori (cu vârste cuprinse între 22 și 40 ani, care au avut cel puțin o colaborare în cinema, în ultimele 12 luni) și 20 de reprezentanți ai industriei cinematografice (cu vârsta cuprinsă între 23 și 35 ani, din departamentele imagine, regie, scenaristică, scenografie și costume). Majoritatea aplicațiilor au venit de la artiști independenți din București și Cluj, cu vârste peste 30 de ani, iar cele mai multe aplicații din categoria talentelor emergente au fost din domeniile imagine și scenografie.

Echipa de evaluatori formată din Laura Mușat (fondator ADFR), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură), a luat în considerare informațiile oferite de documentele depuse, gradul de afectare a domeniului de activitate de către implementarea stării de urgență în România, măsura în care candidatul poate să își desfășoare activitatea prin telemuncă și urgența nevoii unei surse de venit.

Beneficiarii cele șase micro-granturi #ADFRSurvival, sunt actorii Rolando Matsangoș (București) și Paul Sebastian Popa (Cluj), alături de regizorul Norbert Fodor (București – Cluj Napoca), directorul de imagine Elena Bolintiru (București) și scenografii Elena Sucioaia (București) și Iuliana Ranta (Piatra Neamț), care au fost anunțați prin email și pe pagina oficială de Facebook – ADFR.

„Am primit multe aplicații pe care le-am luat în considerare pentru decizia finală și a fost un proces dificil de evaluare, pentru mine. Știam că industria e pe butuci, dar m-am confruntat cu magnitudinea dezastrului și m-a lovit un sentiment de neputință. Îmi pare rău că nu putem oferi mai multe granturi, pentru această sesiune am mers pe ideea de „supraviețuire” până la capăt și am ales acele persoane care se încadrau în cerințele date și nu au mai beneficiat de ajutor din partea altor instituții. În cazul actorilor aplicanți, majoritatea au primit indemnizație de la stat după aplicarea la #ADFRSurvival – acesta este și motivul pentru care am hotărât să oferim 4 micro-granturi categoriei „Talente Emergente”, unde nevoia s-a dovedit a fi mult mai mare”, a declarat Laura Mușat, fondator ADFR.

„Un ochi plânge, altul se bucură la micro-granturile ADFR. Pe de o parte, a fost o bucurie să citesc despre oameni activi, dinamici, pasionați de munca lor, pe de altă parte, e dureros să vezi ce efecte are această criză asupra artiștilor tineri, deja precari. A fost destul de complicat de făcut selecția, e ca și cum te-ai juca de-a Solomon, dar mă bucur că ADFR există și a pus o cărămidă, cât de mică, la supraviețuirea mediului nostru.”, a mărturisit Iulia Popovici.

„Citind aplicațiile pentru micro-granturile #ADFRSurvival m-am lovit din nou de o realitate pe care, de altfel, o știam foarte bine și înainte de criza actuală: problema siguranței financiare a celor din sectorul artistic independent și a riscurilor la care se supun pentru a activa în domeniul ales. A fost poate cel mai greu proces decizional prin care am trecut. Am încercat să oferim aceste granturi celor care au reușit, anterior acestei crize, să se întrețină din activitățile artistice în speranța că vor putea trece peste această perioadă fără să fie nevoiți să-și îndrepte atenția spre alte domenii.”, a spus Alexandra Safriuc.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.

04
/09
/20

Astăzi începe Astra Film Festival 2020, cu o gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți mari al trupei Subcarpați.

02
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Andrei Zincă, regizor stabilit în America, revine cu un nou film realizat în România, „Și atunci... ce e libertatea?” (2020), despre deportările din Bărăgan din anii `50, bazat pe un scenariu inspirat vag din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana.

02
/09
/20

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

31
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Selectat în competiția Festivalului de la Sarajevo, „Otto Barbarul” (2020) este debutul în regia de lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu. Un film promițător despre suferința unui adolescent după sinuciderea iubitei sale. Şi o autoare în căutarea propriei voci.

28
/08
/20

Sute de spectatori au vizionat joi seara, în Piața Mare din Sibiu, comedia franceză care a deschis oficial ediția cu numărul 14: Cei mai frumoși ani/ La Belle Epoque. Festivalul are loc exclusiv în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială.

28
/08
/20

Asociația Culturală Control N alături de Le Groupe Ouest (Franța) demarează un nou proiect marca LIM | Less is More – workshop-ul de creative pre-writing, dedicat exclusiv tinerilor cineaști, scriitorilor, jurnaliștilor și artiștilor din România.

27
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat la început de august la TIFF şi programat ulterior în diverse proiecţii în aer liber prin ţară, "Totul nu va fi bine" (2020), de Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, este un documentar intimist care cucereşte prin sinceritatea demersului celor doi protagonişti-regizori, tineri din generaţia Cernobîl.