Ministrul Culturii, despre Festivalul Enescu: Costă mult, dar poate deveni primul în Europa
https://www.ziarulmetropolis.ro/ministrul-culturii-despre-festivalul-enescu-costa-mult-dar-poate-deveni-primul-in-europa/

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost prezent, joi, în faţa Comisiei de Cultură din Senat, unde a vorbit despre o parte dintre proiectele mandatului său, precizând că unul dintre cele mai importante dintre ele este organizarea Festivalului Internaţional „George Enescu”, aflat, anul acesta, la cea de-a 21-a ediţie. „Costă mult”, a spus ministrul Daniel Barbu în […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost prezent, joi, în faţa Comisiei de Cultură din Senat, unde a vorbit despre o parte dintre proiectele mandatului său, precizând că unul dintre cele mai importante dintre ele este organizarea Festivalului Internaţional „George Enescu”, aflat, anul acesta, la cea de-a 21-a ediţie.

„Costă mult”, a spus ministrul Daniel Barbu în faţa membrilor Comisiei de Cultură a Senatului, subliniind că o comparaţie cu costurile unui kilometru de autostradă nu este tocmai fericită, dar este reală.

Din punctul de vedere al ministrului, Festivalul Enescu are toate şansele de a deveni „primul în Europa şi chiar în lume”, iar vizibilitatea pe care acest eveniment o asigură României este foarte mare.

„Problema care s-a pus este dacă o ţară ca România îşi poate permite un festival de asemenea anvergură, iar Guvernul este conştient de acest fapt”, a spus Daniel Barbu.

Totodată, ministrul a spus că nu pot fi ignorate avantajele găzduirii de către România a unui festival de o asemenea anvergură şi spune că unul dintre câştigurile majore în acest sens este cel referitor la brandul de ţară.

În ceea ce priveşte finanţarea evenimentului muzical, asupra căreia senatorul Damian Drăghici a atras atenţia, în sensul necesităţii înfiinţării unei comisii sau găsirii unei modalităţi „de a controla de două ori bugetul alocat Festivalului «George Enescu», pentru că preţurile care sunt la noi cu acelea de pe piaţa internaţională sunt mult diferite”, ministrul Daniel Barbu a ţinut să sublinieze că instituţia pe care o conduce asigură doar finanţarea.

„Noi suntem pur şi simplu, în termeni foarte profani, sponsorul. Maestrul Holender (Ioan Holender, directorul artistic, n.r.) se ocupă de restul. Dacă îndrăzneşti să spui aşa ceva (că sumele solicitate pentru onorarii sunt prea mari în raport cu realitatea de pe piaţă, n.r.), imediat maestrul spune: «Nu mai fac nimic». Este foarte greu să lucrezi în aceste condiţii. Ţi se pune în faţă pachetul şi trebuie să îl accepţi. Nu pot eu să spun «Cântă mai puţin». Poate nu sunt eu pregătit să lucrez cu astfel de maeştri”, a precizat Daniel Barbu.

Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le deţine, onorariile artiştilor invitaţi să cânte la Festivalul „George Enescu” se ridică la suma totală de 10 milioane de dolari.

Pe 10 ianuarie, premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va sprijini în acest an organizarea Festivalului „George Enescu” şi va menţine bugetul stabilit pentru această manifestare, dar a adăugat că ar fi fost mai bine să fi fost asigurată şi „existenţa” banilor înainte de alocare.

„Unul dintre motivele pentru care avem atât de multe datorii este faptul că există încă practica, a existat până în acest an, de a angaja cheltuieli fără să ai bani. Sunt cheltuieli bune şi frumoase pe care le salut. Zilele acestea am aflat bugetul Festivalului «George Enescu», un buget impresionant şi pentru o ţară bogată. E important pentru România să aibă un festival şi îl vom sprijini. Era şi mai important să fie şi banii atunci când faci cheltuielile, dar e o practică veche în România, pe care trebuie să o oprim. Întâi să existe banii şi după aceea faci contractele, nu invers”, a spus atunci Ponta.

Întrebat dacă bugetul alocat festivalului a fost redus în proiectul de buget pentru 2013, premierul a spus că a fost menţinut la acelaşi nivel cu ediţia anterioară.

„Nu l-am redus, dar când l-am văzut…”, a mai spus atunci Ponta.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” se va desfăşura în perioada 1 – 28 septembrie, la Bucureşti, va găzdui peste 150 de evenimente şi va beneficia de un buget de 9 milioane de euro, aprobat de Guvern.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Artexim, este producător al evenimentului, iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune au calitatea de coproducători.

Festivalul a avut deschiderea oficială pe 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând debutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

Printre formaţiile şi artiştii care au confirmat participarea la cea de-a XXI-ediţie a festivalului „George Enescu” se numără Royal Concertgebouw Amsterdam, Maris Jansons, Staatskapelle Berlin, Daniel Barenboim, Orchestra dell’Accademia Santa Cecilia di Roma, Antonio Pappano, Orchestre de Paris, Name Jarvi – London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski – Pittsburgh Symphony Orchestra, Radio Berlin, Marek Janowski (cu prezentarea tetralogiei wagneriene), Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Sakari Oramo – Münchner Philharmoniker, Semyon Bychkov – Saint martin in the Fields, Sir Neville Marriner, Evgeny Kissin, Murray Perahia, Pinchas Zukerman – Orchestra Naţională Rusă, Mikhail Pletnev, Fazil Say, Truls Mørk. Alături de aceştia, pe scena Festivalului „Enescu” vor mai susţine concerte Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Opera Naţională Bucureşti şi Orchestra Naţională de Tineret.

Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu cu proiectul „The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer”, pe care îl va prezenta la Bucureşti.

La Bucureşti, spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului a cărei acustică mult controversată ar putea fi îmbunătăţită, Ateneul Român, Opera Naţională din Bucureşti, Aula Muzeului Naţional de Artă, Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune şi în Piaţa Festivalului.

De asemenea, concerte vor fi organizate, tot în cadrul Festivalului „George Enescu”, la Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.

Ediţia de anul acesta a Concursului Internaţional „George Enescu” a fost extinsă cu o nouă secţiune, în urma discuţiilor avute cu specialişti şi cu participanţi la ediţii anterioare. De asemenea, cele cinci secţiuni ale competiţiei – canto (Voci Wagneriene), pian, vioară, violoncel şi compoziţie – se vor desfăşura între 1 şi 27 septembrie.

Valoarea premiilor va fi de 30.000 de euro, după cum urmează: premiul I („Marele premiu al Concursului Internaţional George Enescu”) – 15.000 de euro, premiul al II-lea – 10.000 de euro, premiul al III-lea – 5.000 de euro. Premiile vor fi acordate în urma deciziei juriului festivalului şi sunt indivizibile. De asemenea, pentru secţiunea Compoziţie a Concursului Internaţional, se acordă următoarele premii: premiul pentru secţiunea de muzică simfonică – 10.000 de euro, premiul pentru secţiunea muzică de cameră – 7.000 de euro.

Semifinaliştilor şi finaliştilor Concursului, juriul le mai poate acorda: premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al „Sonatelor pentru vioară şi pian” de George Enescu, în valoare de 4.000 de euro, premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al „Sonatei în fa minor pentru violoncel şi pian” de George Enescu, în valoare de 4.000 de euro.

 

 

Sursa: Mediafax

01
/06
/15

Pe 3 iunie, violonistul Alexandru Tomescu și clavecinistul Andrea Coen vor susține un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei. Evenimentul a devenit deja o tradiție, acesta fiind al doilea an în care muzicieni de prestigiu urcă pe scena Ateneului pentru a sărbători ziua Republicii Italiene în România.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

30
/05
/15

Starul american Dustin Hoffman, recompensat cu două premii Oscar, va oferi lecţii de actorie pe o platformă de cursuri online, fiecare masterclass costând 90 de dolari, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

29
/05
/15

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015 (cu posibilitatea de prelungire în 17 iulie, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi).

29
/05
/15

Joi, 4 iunie 2015, de la ora 19.00, iubitorii teatrului se pot reîntâlni cu Maia Morgenstern într-un spectacol de anvergură, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Alexander Morfov.

29
/05
/15

Astăzi este ziua zero la Cluj, oraşul în care până pe 7 iunie se desfăşoară TIFF 2015, cel mai important festival de film din România. Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar.

29
/05
/15

Actor, scenarist, producător și regizor. Și cu un farmec foarte special, George Clooney vine pe micile ecrane din România mâine, 29 mai, de la ora 21:00. Paramount Channel va difuza două titluri din cariera celebrului actor: Up in the Air și From Dusk Till Dawn.