Mircea Cărtărescu, despre generația facebook
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-despre-generatia-facebook/

„Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe”, spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2016

„Să vezi din tot miracolul lumii din ultimele decenii doar imbecilii de pe Facebook (care erau, slavă Domnului, destui şi-n lumea cărţii, a catedralelor şi-a pesterilor şi-or să fie tot atâţia pe Proxima b, dac-o s-ajungem cândva acolo) înseamnă să iei un supărător produs secundar drept esenţa schimbărilor”, a replicat intr-un comentariu pe Facebook Mircea Cărtarescu.

Reacţia scriitoruilui vine după ce rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” (UBB), Ioan Aurel Pop, a declarat că oamenii lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic, capabili să rezolve doar probleme limitate, alcătuiesc generaţia Google, Facebook şi SMS.

Cărtărescu mai spune că el personal nu crede în ipoteza conform căreia „există o conspiraţie pentru idiotizarea tinerelor

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

generaţii ca să fie manipulate mai uşor”.

Cred doar că omul se schimbă, cum s-a mai schimbat de câteva ori în istorie. Tinerii nu mai citesc la fel de mult ca parintii lor, poate, dar navighează în alte medii cu o dexteritate pentru mine uimitoare şi inimitabila. Puştiul meu scrie pe claviatură de trei ori mai repede ca mine, computerele n-au secrete pentru el, umblă pe skype, pe what’s up, pe you tube şi pe alte chestii de zici că pluteste şi, va jur, că nici el, nici colegii lui nu mi s-au părut vreodată imbecili spălaţi pe creier. – Mircea Cărtărescu

“În plus, şi mă opresc aici, noi, cei care-avem o vârstă, am avut şansa noastră în lume. Ne-am dat măsura în bine şi-n rău. Astăzi sunt alţii în punctu-n care-am fost noi acum mai multe decenii. Să nu vedem în ei decât o umanitate decăzută de la standardele noastre – vai, câteodată conservator-naţionaliste – mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe”, a mai scris Mircea Cărtărescu.

Foto: Mircea Cărtarescu – facebook

29
/01
/21

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureați Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse și cititorilor români, în traduceri de excepție, apărute sau în curs de apariție în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

24
/01
/21

Vă invităm într-o călătorie la nivel înalt în America, prin intermediul primului volum din „Pământul făgăduinței” (Editura Litera, 2020), autobiografia președintelui Barack Obama (2009-2017), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2009).

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.

22
/01
/21

Institutul Francez din România organizează și anul acesta ediţia locală a Nopţilor Lecturii, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, sărbătorind astfel lectura în toate formele ei, prin organizarea de întâlniri cu scriitori, mese rotunde, ateliere de lectură în franceză şi română pentru cei mici, jocuri, lecturi muzicale, concursuri etc.

18
/01
/21

Anansi de la Editura Pandora M, cea mai nouă colecție românească dedicată literaturii universale, începe în forță acest an. Șase titluri noi vor poposi în librăriile fizice și online din întreaga țară în primele două luni ale lui 2021 din cele aproape 40 aflate în plan pentru noul an.

18
/01
/21

Anul 2021 a început pentru cu o dublă premieră: cunoscutul scriitor Iv cel Naiv se alătură listei de autori români a editurii și va publica primul său roman, anunță Editura Trei. Cartea va fi disponibilă în librării la sfârșitul lunii februarie.