Mircea Daneliuc, un cineast în război cu lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-daneliuc-un-cineast-in-razboi-cu-lumea/

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 iunie 2013

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, în condiţii grafice excelente, la mica editură Adenium.

Reeditarea era necesară, nu doar pentru că lucrările legate de cinema sunt extrem de puţine, dar mai ales pentru că, între timp, au apărut noi generaţii de curioşi. Şi se presupune că privirea generală s-a mai limpezit, concomitent cu diluarea obsesiilor nouăzeciste, deceniu când a fost lansată iniţial cartea.

Volumul autobiografic poate fi (re)citit (cel puţin) din două perspective. Prima cheie centrală de lectură este cea a cinefilului dornic să (re)descopere, de pildă, cum au apărut şi ce s-a întâmplat cu unele din filmele regizorului; care erau raporturile sale cu breasla; cum se desfăşura lupta cu cenzura şi, mai ales, cu temuţii culturnici din anii ’80; cum s-a transformat cinematografia română după „Rrevoluţie“; ce noutăţi au adus anii 2000 (în Addenda intitulată „Pe repede înainte“); şi multe alte curiozităţi din lumea filmului românesc.

Al doilea tip de lectură este determinat de privirea unui cititor mai puţin familiarizat cu opera filmică a lui Daneliuc sau cu cinematografia în general. Un astfel de lector poate descoperi însă un savuros pseudo-roman despre un artist în război cu lumea, dar şi un povestitor cu un revigorant talent de portretist şi pamfletar. Din fericire, ambele abordări oferă satisfacţii egale.

Cinefilul sau, extrapolând, pasionatul de viaţa culturală şi artistică românească pătrunde în culisele tenebroase ale realizării câtorva dintre filmele importante ale lui Daneliuc – „Croaziera“, „Proba de microfon“, „Glissando“ sau „Senatorul melcilor“. Şi poate savura experienţele petrecute la două dintre cele mai importante festivaluri la care a participat cineastul.

De unde vine „România“?

Prima, la Veneţia, cu „Glissando“, în ultimii ani ai fostului regim. A doua, la Cannes, cu „Senatorul melcilor“, în primii ani după Revoluţie, când interesul jurnaliştilor străini nu era atât cinematografic, cât politico-social: „Şi ne-am trezit la masa aia, cu proiectoarele-n ochi. Ce voiau să ştie erau trei sau patru lucruri. Sunt romulanii persecutaţi în România au ba? Vine „România“ de la „rrom“ sau „romanes“? Dar cultura ce viitor are cu Iliescu şi comuniştii lui?“.

Privită prin prisma obsesiilor lui Daneliuc, lumea cinematografică românească este una preponderent a carierismului şi a compromisului. A mediocrităţii care înăbuşă puţinele irizări de talent. A personajelor reprobabile. A improvizaţiei, sărăciei şi fricii. A luptei pentru supravieţuire şi a lipsei de solidaritate. A eşecului ca destin.

Găsindu-şi ecou în ansamblul societăţii româneşti, universul circumscris în „Pisica ruptă“ este unul aproape infernal, prost aşezat şi cu un mod de funcţionare viciat, atât în anii ’80, cât şi în următoarele două decenii.

Pe de altă parte, cititorul de literatură pretenţios se poate bucura de o scriitură alertă, vie, impregnată de umor, sarcasm şi o plasticitate care încântă în multe momente: „Să facem o acţiune utilă. Suprema delicatesă e roşia cu telemea. O simt în mână, e grea de zeamă acrişoară şi pot să prefigurez contactul cu papilele gustative. Pentru gustul amar sunt specializate cele din fundul gurii, n-am treabă cu ele, pun sare şi le aliniez pe acelea din faţă. Ridic cuţitul de import. Fac incizia. Da… Arată exact aşa cum mi-am închipuit-o. Îi privesc carnea umedă. O papiluţă salivează mai excitată; încă o secundă, fetiţă! Pentru ispita versatilităţii cu care a păcătuit, Dumenezeu i-a luat românului tot, dar i-a lăsat pătlăgica. E singurul loc de pe scoarţă unde roşia are gustul tomatei. Sau avea“.

Dispreţul ca armă

„Pisica ruptă“ este pseudo-romanul unor portrete memorabile, al dialogurilor naturale (firescul este de altfel una din principalele calităţi ale primelor filme semnate de Daneliuc), al unor secvenţe puternice vizual. O carte în care timpurile sunt intercalate, în care trecutul pare că determină prezentul şi riscă să pecetluiască şi viitorul.

Protagonistul este un inadaptat adaptabil, un răzvrătit căruia i se fură prilejul de a „rupe pisica“ până la capăt, un artist „sub vremi“, aparent incapabil să vadă şi razele de soare.

Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur (cel puţin în felul în care este exprimată în acest volum) ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa. Acest tip de revoltă care, sub comunism, era o armă redutabilă, inclusiv din punct de vedere artistic, devine, cu timpul, cale sigură spre eşec, dacă nu îşi schimbă direcţia şi ţinta.

Iar acest fapt se vede cel mai bine în involuţia filmelor lui Daneliuc, care şi-au pierdut strălucirea odată cu trecerea anilor (în ciuda refuzului cineastului de a recunoaşte evidenţa).

Resursa de fiere la îndemâna lui Daneliuc este aparent inepuizabilă, otrăvind totul în jur. De aici şi întrebarea fundamentală care ar putea rămâne după ce au fost trecute prin sită toate calităţile volumului: în ultimă instanţă, ajută, în plan personal, această încrâncenare sufletească? Această victimizare perpetuă? Această lehamite?

INFO

Pisica ruptă, de Mircea Daneliuc
Editura Adenium
Rating  ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul recenziei,
este şi colaborator al blogului de
film şi cultură cinematografică

Foto: ICR

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!

28
/02
/19

Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

26
/02
/19

Pe 28 februarie, de la ora 19.00, publicul larg, dar și cel de specialitate este așteptat la o reîntâlnire cu Eugène Ionesco, celebrul dramaturg fiind invitatul „virtual” al dezbaterii Eugen Ionescu/Eugène Ionesco: teatru și identitate culturală, prin intermediul unui interviu de arhivă unic și prea puțin cunoscut – pus la dispoziție de către Departamentul Arhivă Media și Documentare al TVR. Fragmente din acest interviu, realizat în anul 1967, vor fi proiectate în cadrul dezbaterii de la Teatrelli.