Misu Predescu este cel de-al doilea invitat al Bucharest Script Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/misu-predescu-este-cel-de-al-doilea-invitat-al-bucharest-script-lab/

Misu Predescu, care a produs miniseria TV ,,Sex Traffic”, recompensată cu opt premii BAFTA, va fi cel de-al doilea invitat al Bucharest Script Lab şi al lui Gareth Brookes, cunoscut scenarist şi story editor britanic, gazda şi trainer-ul laboratorului.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Misu Predescu, care a produs miniseria TV „Sex Traffic”, recompensată cu opt premii BAFTA, va fi cel de-al doilea invitat al Bucharest Script Lab şi al lui Gareth Brookes, cunoscut scenarist şi story editor britanic, gazda şi trainer-ul laboratorului.

Seminarul pe care Misu Predescu îl va susţine în faţa participanţilor la Bucharest Script Lab va dura două ore şi va avea loc miercuri, de la ora 13.00, la sediul Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER).

Sesiunea specială este deschisă publicului, iar taxa de participare pentru persoanele care nu sunt înscrise la Bucharest Script Lab este de 150 de lei.

În cariera sa, Mişu Predescu a acoperit evenimentele speciale ale Pro Tv din perioada anilor ’90 şi Ştirile Pro TV. A fost director de film şi producător de linie pentru filme de cinema, lucrând alături de câştigătorul premiului Oscar Jirí Menzel pentru cel mai recent film al acestuia, ,,Don Juans”, cu BBC Science, în 2005, pentru ,,Space Race”, a fost coproducător pentru ,,Generaţia Y”, în regia Cristinei Jacob, dar şi pentru seriale TV produse pentru România, în special, şi Europa (,,Sex Traffic”, 2004, pentru Channel 4, opt premii BAFTA).

La Bucharest Script Lab, producătorul Misu Predescu va prezenta cursanţilor-scenarişti un studiu de caz pe un exemplu concret: miniseria pentru televiziune ,,Sex Traffic” din 2004, care, în 2005, a obţinut 18 premii şi peste 16 nominalizări în competiţii şi festivaluri internaţionale de prestigiu.
Dintre acestea, opt premii BAFTA (cea mai bună actriţă – Anamaria Marinca, cel mai bun serial de dramă, montaj, machiaj, muzică, imagine şi lumină, scenografie, sunet), plus o nominalizare BAFTA pentru „cele mai bune costume”.

Mişu Predescu va explica mai precis cum a fost redactat un script complicat, o dramă (,,Sex Traffic”), fără a neglija însă aspecte sensibile precum povestea reală, impactul comercial şi constrângerile de producţie date în primul rând de buget, notează Mediafax.

40 de locuri de filmare pentru producţia lui Misu Predescu

„Din punctul meu de vedere, dezvoltarea unui scenariu de film/ TV, în România şi nu numai aici, presupune să vii în primul rând în întâmpinarea pieţei. Filmul este divertisment înainte să fie artă, iar acest aspect nu trebuie pierdut din vedere. De ce scriem? Cine ne vede? Cine ne va valida creaţia cumpărînd un bilet la cinema? Trebuie să te gândeşti la toate aceste lucruri”, a spus Mişu Predescu.

Producătorul şi-a amintit că, atunci când s-au apucat să lucreze la ,,Sex Traffic”, el şi David Yates (regizorul a patru filme din seria ,,Harry Potter”), scenarista Abi Morgan (,,The Iron Lady”, ,,The Hour”, ,,Shame”, recentul ,,Invisible Woman”, al lui Ralh Fiennes) şi ceilalţi producători au bătut ţara în lung şi-n lat pentru a găsi cele mai bune locuri de filmare din România, deoarece povestea (despre traficul de persoane) se petrecea în şase ţări diferite.

Misu Predescu

Afişul Bucharest Script Lab

„În trei săptămâni, am prospectat zi de zi, de la Negru Vodă până la Constanţa şi de la Bolintin la Brăneşti, în total 40 de locuri de filmare. Astfel încât, deşi story-ul străbătea şase ţări, până la urmă filmul a fost produs în proporţie de 95% doar în România”, şi-a amintit producătorul român. „Cred că este un bun exemplu de interpretare creativă a scenariului”, a declarat el.

Despre tripleta scenarist-regizor-producător, acesta a afirmat: „Ca un scenariu/ scenarist să fie luat în considerare de către un producător, trebuie ca dezvoltarea lui să fie un parteneriat creativ la care obligatoriu să participe şi regizorul. Parteneriat care să pornească de la o necesitate obiectivă, determinată de piaţă, de trendul industriei. Scrierea scenariului poate fi un proces iterativ îndelungat şi de cele mai multe ori greu şi frustrant”.

Bucharest Script Lab (18 noiembrie 2013 – 31 ianuarie 2014) a demarat în urmă cu două săptămâni şi are 15 participanţi selectaţi.

Foto credit: Cinemagia, IMDB, foto cu Misu Predescu

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

16
/05
/14

 A treia ediție a Festivalului Pelicam are loc la Tulcea între 13 și 15 iunie și aduce filme în premieră națională cu semnătura unor regizori internaționali premiați care ne spun povești despre legături strânse între viața oamenilor și pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.