MNAC | Artistul Petru Lucaci devine curatorul studenților săi în cadrul propriei expoziții
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnac-artistul-petru-lucaci-devine-curatorul-studentilor-sai-in-cadrul-propriei-expozitii/

După ce a reinterpretat în expoziţia sa de la MNAC – Material-Scapes – universul periferic din atelierele UNARTE, artistul Petru Lucaci intră în rolul de curator al studenţilor săi şi îi invită să expună în propria expoziţie de la MNAC.

Un articol de Petre Ivan|13 august 2020

„Întotdeauna mi-am dorit ca studenții mei să se conecteze la tot ce se întâmplă pe plan internațional. Să nu se ancoreze doar la realitatea imediată, locală. Desigur, este foarte importantă oferta educațională din cadrul UNArte, dar este la fel de important exercițiul explorării din afara atelierelor. Aș vrea ca acești tineri artiști să fie produsul unei școli care mizează pe diversitate. Chiar dacă termină Departamentul Pictură, este obligatoriu să exploreze și alte limbaje din sfera vizualului pentru a-și contura un profil profesional complex.

Am urmărit, de asemenea, ca studenții să se diferențieze cât mai mult, să-și particularizeze discursul vizual, să evite pe cât posibil preluarea unor modele.

I-am încurajat să se lase contaminați de cercetare și investigare inter- și trans-disciplinară pentru a identifica soluții de înnoire a limbajului vizual.

Mi-am încurajat studenții să facă jocuri de rol. Să vadă cum este să coordonezi și alte proiecte, să facă exerciții de curatoriat în echipe interdisciplinare, să învețe și să cunoască cât mai mult din lumea artistică reală, nu doar ce se întâmplă în atelier. Mi-am dorit ca studenții mei să fie pregătiți să colaboreze, să facă echipă, să cerceteze dincolo de actul artistic. Și mi-a plăcut să-i țin aproape! Să le deschid gustul pentru explorări colective.

Sunt profesor și cred că cea mai bună metodă de a îndruma este prin puterea exemplului. De aceea am făcut loc în cadrul expoziției mele de la MNAC acestui exercițiu de curatoriat. Îmi invit foști și actuali studenți să expună în cadrul expoziției Material-Scapes.

Toți cei invitați acoperă o plajă generoasă de exprimare, sunt imprevizibili și dispun de o mobilitate exemplară.

Primul invitat este Răzvan Boar, unul dintre cei mai prezenți tineri artiști români pe scena artei contemporane. Cu un profil profesional foarte bine conturat, cu un potențial remarcabil de exprimare artistică, cu lecturi și mare disponibilitate pentru cercetare, Răzvan Boar are o bună vizibilitate în spațiul cultural actual.” (Petru Lucaci)

DESPRE RĂZVAN BOAR

Opera lui Răzvan Boar acoperă o gamă largă de medii, de la pictură la desen, de la colaj la obiecte și instalații. În procesul său de lucru, artistul postulează un dialog autoreflexiv între acestea, fără a favoriza un mediu anume. Lucrările sale evocă o varietate de referințe culturale, printre care Epoca de Aur a benzii desenate, modernismul târziu, sau nașterea fenomenului pop.

Răzvan Boar (n. 1982, RO) trăiește și activează în București. În 2018 a obținut doctoratul la Universitatea Națională de Arte din București. Între 2019 – 2020 beneficiază de o rezidență artistică la EESAB Brest, în Franța.

Expoziții recente: DEMOFLASH II, Galeria Nicodim, București; DEMOFLASH, Passerelle Passerelle Centre d’art contemporain, Brest, Franța; Our Lady of the Flowers, Galeria Nicodim, București; EZ VALLEY, Galeria Nicodim, Los Angeles, SUA; HOMEWARD BOUND, Galeria Nicodim, Los Angeles, SUA; STUMP LUNCH, Ibid. Gallery, Londra; Mitologii, Abația Neumünster, Luxemburg.

Expoziția Petru Lucaci. Material-scapes poate fi văzută până în 25 octombrie 2020, la parterul muzeului. Pe toată perioada expunerii vor avea loc microvernisaje de expoziții-în-expoziție organizate de profesorul și curatorul Petru Lucaci alături de studenții săi.

Foto: Răzvan Boar, Symbolic 5, 2020,  Credite foto Galeria Nicodim

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.