MNAR anunță concursul pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-anunta-concursul-pentru-acordarea-bursei-micaela-eleutheriade/

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă organizarea concursului pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”, în perioada 18 mai – 25 iunie 2020.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2020

Bursa „Micaela Eleutheriade” constă în darea spre folosinţă pe o perioadă de doi ani a unui apartament în București, pentru a fi utilizat ca atelier de creație artistică.

Această bursă se acordă de către MNAR prin concurs public, pe o durată fixă de doi ani, unui absolvent de învăţământ superior de specialitate în domeniul picturii sau graficii, în vârstă de până la 35 de ani.

Dosarul (arhiva) de înscriere și solicitare a bursei „Micaela Eleutheriade” va cuprinde următoarele documente:

a) Scrisoare de intenţie;

b) Curriculum vitae (format Europass);

c) Copie după actul de identitate;

d) Copie/ii după diploma/ele de studii absolvite, autentificate;

e) Două scrisori de recomandare din partea unui specialist / artist din domeniu, dintre care una din partea unei personalități din mediul academic/universitar;

f) Portofoliu: 10 fotografii ale lucrărilor personale, cu specificarea tehnicii, a dimensiunilor şi a datei execuţiei; cataloage de participare la expoziţii şi dosar de presă după caz, alte documente relevante privind activitatea sa.

Bursa se acordă de către un juriu pe baza unei proceduri de evaluare şi selecţie și a unui interviu.

Depunerea dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 05 iunie 2020, ora 13:00, în format digital, la adresa de e-mail [email protected] , iar desemnarea câștigătorului se va face pe data de 25 iunie 2020.

Mai multe detalii despre acordarea acestei burse găsiți în Regulamentul concursului, pe site-ul www.mnar.arts.ro – prima pagină – slider evenimente.

Calendarul concursului pentru acordarea bursei Micaela Eleuteriade:

Depunerea (transmiterea) dosarelor de candidatură, în format digital, la adresa de e-mail [email protected]: 18 mai – 05 iunie 2020 (până la data de 5 iunie 2020, ora 13:00)

Evaluarea și selecția dosarelor: 05 – 12 iunie 2020;

Afișarea rezultatelor și a listei cu candidații selectați pentru interviu: 12 iunie 2020, ora 13:00;

Interviurile vor avea loc pe data de 18 iunie 2020, începând cu ora 10:00*;

Selecția finală și desemnarea câștigătorului: 19-22 iunie 2020;

Afișarea rezultatelor finale: 25 iunie 2020, ora 13:00.

*Modalitatea de desfășurare a interviurilor va fi anunțată ulterior.

***

Legată de tradiţiile artei româneşti prin însăşi descendenţa ei directă din familia pictorului Gheorghe Tattarescu, Michaela Eleutheriade (1900 – 1982) poseda o temeinică pregătire academică, începută la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o termină în 1923 – şi continuată la Paris, în atelierul lui Roger Bissière, profesor la Academia Ranson, unde studiază până în 1927.

Debutează în 1926, la Salon des indépendants de la Paris şi la Salonul oficial din Bucureşti, participând apoi cu regularitate la Saloanele oficiale, la expoziţii anuale de stat şi la numeroase manifestări organizate în străinătate. Între 1925 şi 1976, a deschis douăzeci de expoziţii personale, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului şi a criticilor, iar viața sa artistică a parcurs aproape cinci decenii de activitate prolifică. A făcut parte din grupările artistice moderniste „Criterion” (înfiinţată în 1932), alături de Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, Corneliu Michăilescu, Marcel Iancu, şi „Grupul Nostru” (1932-1936), printre ai cărui membri îi regăsim pe M.H. Maxy, Mac Constantinescu, Miliţa Pătraşcu, Petre Yorgulescu-Yor.

Muzeul Colecțiilor de Artă prezintă publicului o colecție impresionantă de peste trei sute de piese, donată chiar de artistă în anul 1983.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.