-->

„Mo”. La limită ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mo-la-limita-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Cu Dana Rogoz, Mădălina Craiu şi Răzvan Vasilescu în distribuţie, „Mo” (2019), scris şi regizat de Radu Dragomir, este un debut pe alocuri stângaci, dar în final onorabil, care are curajul de a aborda un subiect sensibil.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2019

„Mo” (2019), debutul în regie al lui Radu Dragomir, începe cu un cadru ca dintr-un film românesc realist: două fete sunt conduse la gară de mama uneia dintre ele şi se urcă în tren, pentru a merge la un examen la Bucureşti.

Imediat însă, când cele două studente s-au instalat în compartiment şi trenul s-a pus în mişcare, camera de filmat se opreşte pe una dintre ele. Fata, tunsă scurt, îşi pune căştile pe urechi, aşa că pe coloana sonoră izbucneşte un fragment de melodie rock, iar pe ecran apare numele personajului, cu roşu aprins, care este totodată şi titlul filmului: Mo.

Este un început proaspăt şi neaşteptat, iar surpriza este accentuată şi de descoperirea că în rolul tinerei este actriţa Dana Rogoz, cunoscută în special pentru emisiuni şi seriale de televiziune.

După acest moment reuşit, ce sugerează că am putea avea de-a face cu un alt fel de film românesc, urmează câteva scene lipsite de vitalitate, schematice. Sunt momente care aduc mai mult a producţie de televiziune şi care sunt parţial salvate de forţa jocului Danei Rogoz, interpreta unui personaj rebel.

Secvenţa examenului, când cele două colege şi prietene, Mo şi Vera (foarte bună şi interpretarea Mădălinei Craiu), sunt prinse încercând să copieze, este ratată, din cauza unei mizanscene şi a unui decupaj stângace, dar şi de o supralicitare a jocului exuberant al lui Răzvan Vasilescu, distribuit în rolul profesorului.

Neconvingător este şi momentul când fetele, după ce se plimbă prin oraş ţinându-se de gât ca în adolescenţă, îl întâlnesc seara pe profesor într-un restaurant din Centrul Vechi al Bucureştiului şi primesc invitaţia de a merge la el în apartament, pe care ele o acceptă, dintr-un amestec de provocare, curiozitate şi speranţa că îşi vor asigura totuşi examenul.

De aici încolo însă, filmul, care are o durată de nici 80 de minute, se redresează, deşi constrastul tot mai accentuat dintre realismul fetelor şi excentricitatea, revelată în intimitatea locuinţei, a personajului alunecos al lui Răzvan Vasilescu este uşor artificial.

Dar jocul imprevizibil, tensionat şi riscant, la limita dintre atracţie şi abuz, pe care Mo şi profesorul încep să îl facă sub privirile Verei are o energie bună, pe care Radu Dragomir o construieşte cu abilitate şi o încheie credibil, evitând pericolul simplificării.

„Mo” va intra în cinematografe la 4 octombrie, fiind distribuit de Bad Unicon.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.