Moby îşi deschide un restaurant vegan la Los Angeles
https://www.ziarulmetropolis.ro/moby-isi-deschide-un-restaurant-vegan-la-los-angeles/

DJ-ul şi cântăreţul american Moby îşi va deschide propriul restaurant vegan în vara acestui an în oraşul Los Angeles. Restaurantul se va numi Little Pine şi va fi amenajat în cartierul Silver Lake din metropola americană.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2015

Localul lui Moby va fi inaugurat în vara acestui an şi va funcţiona iniţial doar la orele prânzului de luni până vineri şi doar în timpul brunch-ului (masă între mic dejun şi prânz, n.r.) în weekend.

Veganismul este atât o dietă, cât şi un stil de viaţă, ce constă în excluderea folosirii animalelor pentru mâncare, îmbrăcăminte sau orice alt scop.

Principiul de bază al veganismului este angajamentul etic faţă de drepturile animalelor, mediul înconjurător, sănătatea umană şi alte considerente religioase şi/sau spirituale.

Spre deosebire de vegetarianism, care este o dietă alimentară, din punct de vedere dietetic, veganismul exclude şi mierea, produsele lactate şi ouăle, iar din punct de vedere filosofic, veganismul interzice folosirea oricărui tip de produs animal, haine şi alte accesorii de origine animală.

Moby, pe numele său adevărat Richard Herman Melville, a început să facă muzică încă de la vârsta de 9 ani, la 13 ani având deja prima sa trupă de muzică punk, Vatican Comandoes.

Primul său single, „Go”, a fost lansat în 1991, fiind extrem de bine primit de public şi inclus de revista Rolling Stone în topul celor mai bune piese din toate timpurile.

De-a lungul timpului, pasiunea neobosită de a face muzică i-a adus lui Moby vânzări de peste 20 de milioane de discuri în toată lumea.

Foto: Moby – wikipedia

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.