Mokol – pisica ochelaristă
https://www.ziarulmetropolis.ro/mokol-pisica-ochelarista/

Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 13 martie, de la ora 20:00, va fi proiectat filmul fantastic When the Cat Comes, în regia lui Vojtech Jasny.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2018

Fiction Tuesdays, ediţia de primăvară, aduce 6 filme de ficţiune cehoslovace, aparţinând Noului Val, însă mai puţin cunoscute publicului de aici. Cu toate acestea, filmele sunt emblematice pentru cinematografia cehoslovacă, fiind selectate pentru a se încadra în tema fantasticului şi science fiction-ului, unele având şi un substrat comic.

Primele două filme, Ferat Vampire şi Ikarie XB 1, au fost primite cu căldură de publicul fidel al Centrului Ceh, dar şi de cei pasionaţi de astfel de filme.

„When the Cat Comes” este o poveste fantastică cu tente psihedelice despre comportamentul uman, transpusă în așa fel încât filmul transcende vârsta copilăriei și devine unul adecvat oricărei etape a vieții. Filmul a câștigat în 1963 premiul special al juriului în cadrul festivalului de la Cannes și în 1964 o mențiune specială în cadrul festivalului de film din Thessaloniki.

Bătrânul Oliva obișnuiește să le nareze copiiilor tot felul de povestiri, plantând cu fiecare ocazie sămânța fantasticului în mințile acestora. Într-o zi, le povesteşte despre tinerețea sa și perioada în care era marinar și naufragiază pe o insulă unde o întâlnește pe frumoasa Diana și pisica magică a acesteia, care poartă întotdeauna ochelari de soare.

Atunci când cineva îi dă ochelarii jos, pisica ilustrează adevăratele simțiri și personalitatea autentică a oamenilor din jur: roșu pentru îndrăgostiți, mov pentru ipocriți, galben pentru lași, gri pentru cei nedrepți, ș.a.m.d.

Totul se schimbă atunci când în oraș sosește un circ ambulant misterios, condus de un magician și frumoasa lui asistentă, Cassandra și pisica acesteia, Mokol.Elementul fantastic este dat de aceeași schimbare a felului în care oamenii sunt văzuți, în cât mai multe nuanțe, atunci când Mokol nu poartă ochelari.

Un film în care comportamentul uman este văzut prin ochii unui observator străin – Mokol – o pisică care nu poate să îi vadă pe locuitori decât așa cum sunt ei de fapt, relevându-le personalitatea autentică prin diferite culori și nuanțe care devin reprezentative pentru firea și trăirile fiecăruia în parte.

Astfel, pisica devine un simbol al adevărului și al francheții, în special pentru copiii care ajung să o îndrăgească, dar oare ce se întâmplă cu cei pe care nu îi scaldă în culori atât de calde?

Cum filmul este potrivit pentru toate vârstele, copiii sunt bineveniţi la această proiecţie, la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr 11, Bucureşti), pe 13 martie, de la ora 20:00. Uşile se deschid la ora 19:30 şi veţi fi întâmpinaţi cu ceai cald şi entuziasm. Intrarea este liberă, iar subtitrarea este în limba engleză.

Foto: Mokol pisica ochelaristă – facebook

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.