„Mother!”, cel mai nou film de Darren Aronofsky, deschide Dracula Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/mother-cel-mai-nou-film-de-darren-aronofsky-deschide-dracula-film-festival/

Cel mai nou film al regizorului Darren Aronofsky, „Mother!”, a cărui premieră a avut loc recent în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, va deschide Dracula Film Festival, fiind proiectat în avanpremieră naţională. Cea de-a cincea ediţie a festivalului dedicat filmelor horror şi fantasy, Dracula Film Festival, va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie, la Braşov.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2017

Mother!, filmul pe care publicația americană The New Yorker l-a numit „o încântătoare, înspăimântătoare și aproape incredibilă satiră a faimei”, are în rolurile principale doi actori câștigători ai premiului Oscar: Jennifer Lawrence (Silver Linings Playbook) și Javier Bardem (No Country For Old Men).

Regia și scenariul sunt semnate de Darren Aronofsky, (nominalizat la Premiul Oscar pentru Black Swan), iar distribuția este completată de Ed Harris și Michelle Pfeiffer.

Filmul, despre care autorul a declarat că este născut din supa primordială a furiei și neputinței, spune povestea unui cuplu, a cărui relație e pusă la grea încercare când în casă le sosesc oaspeți neinvitați, care le vor da peste cap existența liniștită. Un thriller psihologic tulburător despre iubire, devotament și sacrificiu.

Mother!, distribuit în România de Ro Image, va avea premiera pe marile ecrane pe 20 octombrie.

Timp de cinci zile, pasionații de filme horror și fantasy, vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi și apreciate filme de gen, atât în cadrul competițiilor de lungmetraj, scurtmetraj internațional și românesc, cât și în afara lor. Începând cu ediția 2016, Dracula Film Festival a adaugat în program o nouă secțiune, Dracula Digital, dedicată amatorilor care realizează filme cu telefonul mobil.

Dracula Film Festival va avea loc în Brașov, în perioada 18 – 22 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta.

Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History. Festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov și Centrul Național al Cinematografiei.

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.