MOZART – „Music for the Soul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-music-for-the-soul/

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul”, organizat de Fundaţia Calea Victoriei.

Un articol de Liliana Matei|4 martie 2020

La acest eveniment, organizat împreună cu dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, vor fi invitați doi soliști excepționali – soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Alexandru Constantin.

„Mozart scria într-un mod revoluționar, dar în acelaşi timp compunea astfel încât să fie pe înțelesul tuturor. Aceasta este piatra filosofală în muzică: să nu scrii banalități şi în acelaşi timp să fii înțeles de toată lumea”, spune dirijorul Tiberiu Soare, îndrăgostit de muzica genialului W.A. Mozart.

Programul serii va cuprinde celebra și spectaculoasa Simfonie nr. 25, compusă de Mozart la numai 17 ani, uverturi și arii din opere celebre: „Nunta lui Figaro”, „Cosi fan Tutte”, „Don Giovanni”, „La Clemenza di Tito” și „Flautul fermecat”.

Dirijorul Tiberiu Soare a selectat pentru acest concert două voci de o strălucire și expresivitate remarcabile, soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Constantin Alexandru, artiști lirici ce ne vor delecta dând viață personajelor din operele lui Mozart.

Seara de gală se va încheia cu bucurie, aplauze, fotografii cu muzicienii, plus autografe oferite la final, în foaierul Sălii Radio, de către dirijor și cei doi soliști. Evenimentul este al cincilea din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei în 2016 și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă.

Biletele la Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul” se pot cumpăra numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online, de AICI.

Categorii de bilete:

  • Categoria I – 150 lei
  • Categoria II – 130 lei
  • Categoria III – 100 lei

Nu se fac rezervări sau înscrieri la concert de pe pagina fundaţiei, biletele pot fi procurate doar prin reţeaua EVENTIM.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.