Mozart Steps se joacă pe scena din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-steps-se-joaca-pe-scena-din-bucuresti/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă, săptămâna viitoare, spectacolele „Mozart Steps” şi „O poveste japoneză” la Bucureşti. Evenimentele vor avea loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.

Actorii sibieni revin pe scena de la Bucureşti, după ce săptămâna trecută au fost prezenţi în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, cu două reprezentaţii ale spectacolului „Solitaritate”.

Trupa de la Sibiu va urca, de această dată, pe scena Operei Naţionale Române pentru a prezenta marţi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „Mozart Steps”, iar miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „O poveste japoneză”.  Producţiile Teatrului Naţional din Sibiu ilustrează diversitatea stilistică şi varietatea caracteristică evenimentului ajuns în acest an la cea de-a VI-a ediţie.

Spectacolul „Mozart Steps” a deschis stagiunea curentă a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, fiind un spectacol de autor ce poartă semnătura coregrafului şi dansatorului Gigi Căciuleanu. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu completează imaginea unui spectacol ce lărgeşte barierele teatrului spre o suită de acte dansante.

„Atunci când sunt întrebat ce gen de dans practic, răspund că fac teatru coregrafic. Este o formă de teatru care foloseşte limbajul dansului şi care utilizează mijloace de construcţie coregrafică”, a declarat Gigi Căciuleanu referitor la procesul său de creaţie.

De la Mozart Steps, la poveştile japoneze

Spectacolul prezintă confruntarea dintre două universuri, muzica lui Mozart şi dansul lui Căciuleanu. Multiplele referinţe culturale ancorate în acest spectacol creează un spaţiu ce excelează în energii şi care se foloseşte de corpurile actorilor pentru a crea un imaginar poetic vibrant.

Citiţi şi: Mozart Steps, marca Gigi Căciuleanu, însufleţeşte scena din Sibiu

Coloana sonoră a spectacolului propune o reinterpretare a lumii mozartiene, o paralelă între muzica occidentală clasică şi cea orientală a eternului Egipt printr-un montaj după un concept de Hugues Curzon şi Ahmed al Maghreby pentru albumele „Mozart l’Egyptien” şi „Mozart in Egypt”.

Mozart Steps

Scenă din spectacolul „Mozart Steps“

Spectacolul „O poveste japoneză“ este o adaptare după piesa „Onnakoroshi Abura no Jigoku” („Asasinarea unei femei în infernul de ulei”) scrisă la 1721 şi jucată în mod special în teatrul bunraku şi kabuki. Aceasta este prima montare în Europa a unui spectacol de teatru ce are la bază o piesă a dramaturgului japonez Chikamatsu Monzaemon.

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu aduce un stil unic de joc ce face referire la spaţiul intim al camerei în care are loc ceremonia ceaiului şi presupune construirea unui întreg univers, prin corpul actorului, care îşi restrânge mişcările într-o formă neobişnuită.

Regizorul Masahiro Yasuda creează un spectacol cu scene ce surprind prin varietate, în care se pune accent pe energia corpului. Povestea acestui spectacol se construieşte în jurul unei crime şi descrie societatea din punct de vedere al oamenilor slabi şi simpli.

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” este organizat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, iar ediţia din acest an are loc între 7 şi 17 noiembrie. Anul 2013 stă sub semnul spectacolelor sincretice, producţiile prezentate în ediţia actuală a Festivalului aducând în atenția publicului atât titluri faimoase repuse în scenă într-o viziune şi formă teatrală inovativă, cât şi titluri noi, prezentate în premieră.

Ca în fiecare an, concertele marca „Viaţa e frumoasă!” le oferă melomanilor posibilitatea de a se întâlni cu unele dintre cele mai iubite personaje ale muzicii naţionale şi internaţionale. Din acest punct de vedere, ediţia cu numărul şase este un regal de operetă şi musical, printre invitaţi numărându-se soliştii Alexandra Coman, Mioara Manea-Arvunescu, Alfredo Pascu, Florin Budnaru sau Cătălin Petrescu.

Info

Biletele pentru aceste evenimente sunt disponibile în reţeaua EVENTIM şi la magazinele partenere (Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Librăriile Humanitas, birourile proprii Eventim), la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, a Teatrului Metropolis şi a Teatrului Nottara.

Foto credit: Teatrul Naţional „Radu Stanca” , spectacolul Mozart Steps

 

 

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.