Mungiu, membru al Academiei Americane de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/mungiu-membru-al-academiei-americane-de-film/

Regizorul Cristian Mungiu a fost invitat să fie membru al Academiei Americane de Film, organizaţie care acordă premiile Oscar. Alături de cineastul român au mai fost invitaţi cineaşti faimoşti,printre care Nuri Bilge Ceylan, Apichatpong Weerasethakul, Abbas Kiarostami, Ken Loach, Park Chan-wook, László Nemes sau Nicolas Winding Refn.

Un articol de Petre Ivan|30 iunie 2016

Cristian Mungiu a fost inclus şi în lista scenariştilor invitaţi să voteze pentru Oscar, graţie scenariilor pe care le-a scris pentru filmele “După dealuri/ Beyond the Hills” şi “Occident”, dar şi pe lista regizorilor, pentru regia filmelor ”Bacalaureat/ Graduation” şi “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile/ 4 Months, 3 Weeks and 2 Days”.

În lista regizorilor care au mai fost invitaţi să fie membri ai Academiei Americane de Film se numără cineaşti de prim rang ai cinematografiei mondiale, precum Maren Ade, Nuri Bilge Ceylan, Xavier Dolan, Ari Folman, Naomi Kawase, Abdellatif Kechiche, Abbas Kiarostami, Ken Loach, Ursula Meier, Park Chan-wook, Nicolas Winding Refn, Margarethe von Trotta, Lana şi Lilly Wachowski, Ryan Coogler, Scott Cooper, John Crowley, Cary Joji Fukunaga, László Nemes, Sam Taylor-Johnson şi Marjane Satrapi.

Între scenariştii invitaţi se numără, alături de Cristian Mungiu, alte nume sonore, precum László Nemes şi Naomi Kawase, Josh Singer, Tina Fey şi Ryan Coogler.

Înfruntând criticile în privinţa lipsei de diversitate în comitetul pentru acordarea premiilor Oscar, Academia de film americană a anunţat că a invitat aproape 700 de noi membri, concentrându-se pe femei şi minorităţi.

Astfel, 46% din invitaţi sunt femei şi 41% sunt persoane de culoare, cu vârste cuprinse între 24 şi 91 de ani, a anunţat Academia, a cărei membri sunt regizori, actori, producători, directori de imagine şi compozitori.

Anul acesta, toţi cei 20 de nominalizaţi la Oscar au fost persoane caucaziene, pentru al doilea an consecutiv, generând critici, care au circulat în mediul online cu hashtagul ”Oscaruri foarte albe/ Oscars So White”.

În timpul galei, gazda, actorul de culoare Chris Rock, a făcut comentarii dure în acest sens. Gala a fost boicotată de regizorul Spike Lee şi actorii Will Smith şi Jada Pinkett Smith.

Foto: Cristian Mungiu, Chris Rock – cinemagia

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.