Muzeul Național de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuși!
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-de-arta-al-romaniei-a-redeschis-sala-constantin-brancusi/

Miercuri, 6 decembrie, Muzeul Naţional de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuşi. Evenimentul a avut loc în prezenţa lui Lucian Romaşcanu – Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a Directorului Liviu Constantinescu, a Directorului Știinţific Octavian Boicescu şi a echipei de specialişti MNAR. Alături de aceştia au fost de faţă invitaţi ai corpului diplomatic şi personalităţi ale vieţii culturale româneşti.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2017

După o întrerupere de aproape un an, Muzeul Național de Artă al României, deținător al celor mai multe opere de Constantin Brâncuși din România, reintroduce în circuitul expozițional 14 lucrări ale marelui artist, reprezentative pentru perioada de formare și pentru cea de tranziție către stilul sintetic care l-a consacrat.

Ambianța scenografică inovatoare pune accentul pe drumul parcurs de Brâncuși de la o reprezentare realistă la „sculptura ca idee”, invitând publicul să redescopere opere iconice precum Somnul, Danaidă și Rugăciune. Acestora li se alătură, într-un parcurs cronologic, Cumințenia Pământului, operă de referință în creația sculptorului, aflată astăzi în proprietate privată.

Vizitatorii vor redescoperi astfel operele marelui sculptor într-un nou context expozițional, gândit astfel încât să ofere publicului o experiență unică și vor putea admira lucrările: Somnul, Danaida, Macheta pilonului Porţii Sărutului, Scaun, Cap de copil, Supliciul, Prometeu, Inginerul Ion Georgescu-Gorjan, Schiţă pentru portretul generalului Carol Davila, Bustul pictorului Dărăscu, Rugăciunea şi Bustul lui Pere Stănescu.

Noua expunere prezintă și o lucrare de grafică – un Nud feminin care va rămâne o perioadă limitată în expoziție din motive de conservare. Aceasta va fi expusă câte trei luni pe an și face parte din patrimoniul muzeului – Cabinetul de Gravură și Desen.

Eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi.”

Constantin Brâncuși (1876 – 1957) este considerat astăzi un reper indiscutabil al modernismului, un deschizător de drumuri pentru cele mai importante direcții ale sculpturii post-moderne și contemporane.

Conceptul expozițional aparține societății de arhitectură Abrupt Arhitectura, alături de Creativ Flooring, Aedificia Carpați, Rombigal, SHO-SHA Adertising, iar expunerea operei Cumințenia Pământului a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Banca Transilvania și Asociația Prietenii MNAR.

Sala Constantin Brâncuși face parte din expoziția permanentă a muzeului, fiind amplasată la etajul al doilea al Galeriei Naționale – Galeria de Artă românească Modernă.

Muzeul Național de Artă al României

Program de vizitare: miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00

Accesul ultimului vizitator este permis cu o oră înainte de închiderea muzeului.

Bilet de intrare: 15 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

Foto: MNAR

 

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.