Muzeul Național de Artă Contemporană deschide noul sezon expozițional 2018-2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-de-arta-contemporana-deschide-noul-sezon-expozitional-2018-2019/

Pentru prima dată în cei 18 ani de existenţă, MNAC dedică colecţiei sale cel mai generos spaţiu al muzeului într-o expoziţie permanentă: istoria artei contemporane din România din perspectiva complexă a contextului social, economic şi al directivelor politice care au influenţat-o. De astăzi, la MNAC, „Văzând istoria – 1947-2007”!

Un articol de Liliana Matei|15 noiembrie 2018

Pentru prima dată în cei 18 ani de existență, Muzeul Național de Artă Contemporană dedică colecției sale cel mai generos spațiu al muzeului, într-un program pe termen lung, cu o miză înnoitoare: istoria artei contemporane din România (1947-2007), revizitată într-un discurs expozițional care pune pe același plan dimensiunea documentară și cea artistică, producția de obiect cultural și contextul în care aceasta a avut loc. Astfel, istoria recentă a României intră în dialog cu istoria artei prin intermediul uneia dintre cele mai eclectice colecții muzeale de la noi.

Moștenită în mare proporție pe cale instituțională și reflectând, până în anii ’90, mecanismele de achiziții ale vechilor structuri comuniste de propagandă culturală, colecția Muzeului Național de Artă Contemporană este în măsură să ofere o privire nuanțată asupra vieții artistice din România, nu doar după criterii de valoare, ci și din perspectiva complexă a contextului social, economic și al directivelor politice care au influențat-o. Văzând istoria (1947-2007) este gândită ca o platformă deschisă de prezentare, analiză și dezbatere, realizată pe principiile curatoriatului colectiv și destinată unei continue transformări prin acumularea de cunoaștere.

VĂZÂND ISTORIA – 1947-2007 | Colecția MNAC

15.11.2018 – 17.03.2019 | Etaj 1

Design expoziție: skaarchitects | Design grafic: Bogdan Ceaușescu

Echipa curatorială: Cristina Cojocaru, Călin Dan, Sandra Demetrescu, Mălina Ionescu, Adriana Oprea, Magda Predescu, Irina Radu

NOUL SEZON EXPOZIȚIONAL MNAC 2018-2019:

Vernisaj: Joi, 15 noiembrie, ora 19:00

Patru etaje de artă contemporană, șase expoziții noi, zeci de artiști și curatori din țară și din străinătate.

REMEMBERING LANDSCAPE / LANDSCHAFT, DIE SICH ERINNERT

15.11.2018 – 17.03.2019 | Parter & Etajul 3

Artiști: Bogdan Bordeianu, Lucian Bran, Marianna Christofides, Chloe Dewe Mathews, Lukas Einsele, Anca Benera & Arnold Estefán, Cyprien Gaillard, Dani Ghercă, Anne Heinlein & Göran Gnaudschun, Nicu Ilfoveanu, Markus Karstieß, Thomas Kellner, Jan Kempenaers, Aglaia Konrad, Susanne Kriemann, Armin Linke, Ciprian Mureșan, Andreas Mühe, Multiplicity, Alexandra Navratil, Cristian Rusu, Larisa Sitar, Milica Tomić & Sans Souci Collective, Unknown Fields of Division, Danny Veys, Paul Virilio, Kristof Vrancken

Curatori: Sandra Demetrescu, Eva Schmidt, Kai Vöckler | Design expoziție: Irina Nemțeanu

O cooperare între: MGK – Musem für Gegenwartskunst Siegen, Universität Siegen, Hochschule für Gestaltung Offenbach, MNAC București, De Markten Brussels, Sint-Lukasgalerie Brussels, CZKD – Centre for Cultural Decontamination Belgrade

Cu sprijinul: ifa – Institut für Auslandsbeziehungen, Kulturstiftung des Bundes, Forumul Cultural Austriac Mulțumiri speciale: Fundația Plan B, Galeria Posibilă, Colecția Thoma, Sprüth Magers

Peisajul este o structură aflată în continuă schimbare – ce se cuvine privită în perspectivă, ca imagine și arhitectură internă a formei [gestalt], păstrând urmele istoriilor politice și economice. Întrebarea care se naște nu vizează necesitatea reprezentării peisajului, ci tipologia imaginii de care avem nevoie pentru un anume tip de peisaj, respectiv aportul pe care îl pot aduce perspectivele artistice contemporane. De multe ori, peisajul este înțeles în termeni escapiști, ai uitării de sine, prin noțiuni aparent anacronice despre patrie, sau prin pandantul cosmopolit al acestora – clișeul turistic. Cum se poate, așadar, compune o imagine contemporană a peisajului care să recunoască schimbarea, să tematizeze distrugerea, fiind în același timp capabilă să chestioneze condițiile unei poziționări?

APĂ, HRANĂ, ADĂPOST

15.11.2018 – 27.01.2019 | Parter – Sala de Marmură

Artist: Dan Vezentan

Curator: Călin Dan | Asistent curator: Sandra Demetrescu

Dan Vezentan explorează universul zootehnic, dezvoltând din copilărie o relație emoțională cu acest domeniu. Lucrările sale pornesc de la design-ul și mecanismele gospodăriilor agricole, de la sistemele de hrănire și adăpare a animalelor, se inspiră din sistemele de transport a șeptelului sau de stocare a furajelor, interpretează proiecte de accesorii agricole și manuale de disecții veterinare, se joacă cu ideea hranei, a surplusului și deșeurilor biologice.

UNHOOKED A STAR

15.11.2018-17.03.2019 | Etaj 4

Artist: Christian Hidaka

Curator: Ioana Mandeal

Asistenți pictură murală: Anthony Bodin, Bogdan Cazacincu

Partener: British Council România | În colaborare cu: Michel Rein, Paris/Brussels

Fascinat de istoria spațiului pictural și de evoluția metodelor de reprezentare, artistul britanic de origine japoneză Christian Hidaka produce imagini enigmatice prin care temporalități și structuri spațiale disparate se întâlnesc în căutarea unor noi forme picturale. În lucrările recente, interesului pentru perspectivă și limbajul figurativ i se alătură reflexia asupra teatrului și a artei memoriei, pe care artistul le dezvoltă atât în câmpul delimitat al imaginilor, cât și dincolo de limitele concrete ale cadrului pictural. Unhooked a Star dezvoltă analogia dintre pictură și scenă, propunând o explorare teatrală a spațiului ce transformă cubul alb al galeriei într-un ambient imersiv. Alături de propriile construcții imaginare, proiectul prezintă o incursiune în istoria artelor și a ideilor traversând Renașterea italiană, spațiul cultural britanic, moștenirea lui Picasso și estetica spațiilor virtuale din cultura digitală contemporană.

DIN UNGHIURI DIFERITE

în cadrul Salonului Național de Artă Contemporană

15.11.2018 – 06.01.2019 | Etajul 2

Curator: Simona Vilău | Coordonator producție expoziție: Suzana Dan

Expoziția „Din unghiuri diferite” prezintă o selecție amplă de artiști contemporani români ce tratează istoria sau istoriile (aici cu sens de narațiuni) din diverse perspective. Unghiurile pot fi asociate cu diversele opinii sau certitudini pe care le poate avea un creator despre o temă aleasă, cu felul în care explorează „marele corp” al istoriei colective sau mai micile amprente ale istoriilor individuale. În ambele cazuri, plecăm de la premisa existenței unei distanțe necesare între explorator și subiect, ca într-un desen preliminar pentru un studiu de perspectivă.

URBAN STEPS

Artiști: Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/Skema, Mircea Popescu, Lucian Sandu Milea

Curator: Mihai Zgondoiu

Partener: Molotow România

URBAN STEPS marchează 20 de ani de artă urbană în România, adunând laolaltă cele mai răsunătoare 20 de voci ale street-art-ului românesc, de la începuturi și până în prezent, într-o lucrare murală de 500 de metri pătrați, pe care o puteți descoperi, pas cu pas, pe scările interioare ale Muzeului Național de Artă Contemporană din București. URBAN STEPS este primul proiect complex de graffiti, curatoriat și găzduit de o instituție muzeală de artă din România.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.

20
/12
/22

În perioada 19 – 22 decembrie, la Palatul Bragadiru din București va avea loc evenimentul Art for Christmas, ce aduce la un loc lucrări de la 10 dintre cei mai buni pictori contemporani și de la peste 30 de artiști emergenți care au expus la Celula de Artă în ultimii ani. Expoziția de artă cu vânzare va avea intrarea liberă pentru vizitatori iar programul de vizitare este 19 decembrie, 16:00 – 21:00, 20 - 22 decembrie, 12:00 – 18:00. Vernisajul va avea loc pe 16 decembrie, de la ora 16:00.

19
/12
/22

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă. În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace.

16
/12
/22

Sticla, lemnul, metalul și lutul au fost în această toamnă super-puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina, care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, a doua etapă din cadrul „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă.

07
/12
/22

În perioada 19.09.2022 – 18.04.2023, Asociația Entuziart își deschide din nou inimile copiilor din Școala Profesională Specială Sf Nicolae” din București oferindu-le acestora 232 de ore gratuite de art terapie prin pictura si dans, ateliere de fotografie si posibilitatea de a își expune creațiile in cadrul unei expoziții de arta ce va avea loc in luna aprilie 2023 si va marca încheierea proiectului.