Muzeul Naţional Prado ajunge la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-prado-ajunge-la-cluj-napoca/

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2021

Fotografiile vor fi expuse în perioada 5-18 aprilie 2021 la Centrul de Cultură Urbană Casino situat în Parcul Central “Simion Bărnuţiu”.
În această perioadă, locuitorii și vizitatorii oraşului Cluj-Napoca vor avea ocazia să admire 22 dintre cele mai reprezentative opere ale Muzeului Prado, principala instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, cu peste 200 de ani de existență.
Vor fi expuse reproduceri impecabile ale unor capodopere semnate de Goya, Velázquez, Rubens, Botticelli, Rembrandt sau Hieronymus Bosch, prezentate la o scară de 1:1. Astfel, expoziţia îşi propune să scoată arta în stradă şi să o apropie de public cu ajutorul unor imagini magnifice, oferind privitorilor o experienţă similară unei vizite reale chiar la Muzeul Prado.
Expoziţia a fost prezentată anterior la Bucureşti şi Timişoara, precum şi în numeroase oraşe din America Centrală şi de Sud, Filipine, SUA şi Spania şi oferă prilejul unui periplu prin vastele colecţii de pictură găzduite de Muzeul Prado.
Proiectul reprezintă o fereastră către cunoaşterea bogăţiei artistice a Muzeului şi a artei occidentale în general, deoarece Prado şi colecţiile sale oferă o imagine cuprinzătoare asupra picturii europene de la începutul secolului al XII-lea până în primii ani ai secolului al XX-lea. Aceste capodopere ne invită să parcurgem istoria Spaniei şi a întregii Europe, cu ajutorul unora dintre cei mai mari artişti.
Lucrările, selectate cu deosebită grijă şi atenţie, dezvăluie trecătorilor motivele pentru care Muzeul Prado reprezintă una dintre principalele pinacoteci ale lumii şi un autentic Patrimoniu al Umanităţii.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.