Nadia, Năstase, Hagi şi “Cumintenia pământului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/nadia-nastase-hagi-si-cumintenia-pamantului/

În campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului” se implică, începând de astăzi, trei celebrităţi de calibru din sportul românesc: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase. Celor trei legende li se alătură în acest demers vedeta de televiziune Virgil Ianţu

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2016

Cei patru au decis să se implice în susținerea inițiativei și îi îndeamnă pe toți românii să facă la fel, indiferent de simpatiile personale, profesionale, sportive sau politice

Este unul dintre cele mai importante proiecte naționale menite să protejeze și să salveze patrimoniul național, dar și să întărească solidaritatea dintre stat și societate

Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase sunt personalitățile care, începând de astăzi, vor susține și vor promova campania pentru subscripția națională dedicată operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”.

Dincolo de aceste trei legende ale sportului românesc, cunoscutul om de televiziune și lider de opinie Virgil Ianțu a decis să se alăture campaniei de susținere a subscripției publice pentru achiziția „Cumințeniei pământului”. Astfel, numărul ambasadorilor ce militează pentru păstrarea în circuitul muzeal românesc a sculpturii ajunge la 31.

Achiziția operei lui Constantin Brâncuși se poate face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro a fost alocată deja de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice, până, cel târziu, pe 30 septembrie 2016.

Printre personalitățile care și-au arătat deja sprijinul pentru campania de subscripție publică se regăsesc  Doina Lemny, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Alexandru Tomescu, Vlad Alexandrescu, Tudor Giurgiu, François Saint-Paul – ambasadorul Franței, Răzvan Burleanu, Oana Manea, Alexandru Dedu și Cosmin Alexandru. De asemenea, în spotul publicitar își declară susținerea Maia Morgenstern, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Iuliana Tudor, Melania Medeleanu, Irina Păcurariu, Dragoș Bucurenci, Părintele Constantin Necula, Mariana Lungu, Dan Amariei, Matei Oprina, Cristiana Mongol Stancu, Iv cel Naiv și Virgil Stănescu.

Despre „Cumințenia pământului”

”Cumințenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907 și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur.

«Cuminţenia pământului»… A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul… Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului – care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră! – Constantin Brâncuși

”Cumințenia pământului” e realizată în calcar crinoidal și, din informațiile de la primul posesor, se știe că Brâncuşi ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnières.

În prezent, ”Cumințenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.

Foto: Nadia, Năstase, Hagi şi “Cumintenia pământului” – facebook

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.