Nana Mouskouri concertează la Bucureşti, pe 25 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/nana-mouskouri-concerteaza-la-bucuresti-pe-25-noiembrie/

Nana Mouskouri, o legendă a muzicii greceşti, cu o carieră de peste o jumătate de veac, va concerta, pe 25 noiembrie, a Bucureşti. Cântăreaţa va interpreta, la Sala Palatului, multe dintre şlagărele care au făcut-o celebră.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2015

Nana Mouskouri a revenit pe scenă, după o pauză de cinci ani, în octombrie 2013, la Atena, când a început turneul mondial aniversar „Happy Birthday”.

Turneul este o ocazie de a marca atât aniversarea celebrei soliste – care în 2014 a împlinit 80 de ani -, cât şi compozitorii care i-au inspirat cariera de-a lungul anilor – Quincy Jones, Harry Belafonte şi Michel Legrand.

Cântecul a fost prima mea dragoste şi întotdeauna m-a ajutat să respir, să sper şi să cred că este dragoste şi pace în jur. Am avut şansa să lucrez cu oameni speciali şi să realizez enorm de multe în viaţă. Am considerat că toate acestea merită să fie sărbătorite şi că trebuie să mai cânt dragilor mei prieteni spectatorii. La mulţi ani tuturor celor care îmi arată că dragostea încă există. Şi, atât timp cât va fi muzică pentru mine şi prietenii mei, va fi dragoste! – Nana Mouskouri.

Biletele sunt disponibile online, pe eventim.ro şi pe vandbilete.ro, dar şi la casa de bilete a Sălii Palatului. Biletele au preţuri de 350 de lei (categoria VIP), 250 de lei (categoria I), 170 de lei (categoria a II-a), 120 de lei (categoria a III-a) şi 90 de lei (categoria a IV-a).

Nana Mouskouri este una dintre cântăreţele cu cele mai mari vânzări de discuri din lume, albumele şi single-urile ei, interpretate în 12 limbi, fiind vândut în peste 350 de milioane de copii.

Foto: Nana Mouskouri – wikipedia

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.