N(aum). Cronică-pohem
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-cronica-pohem/

într-o seară de miercuri/ înainte să cadă cortina în lume/la Teatrul Metropolis/din oraşul Bucureşti
s-a înfăptuit un miracol.

Un articol de Andrei Crăciun|13 noiembrie 2014

era să se întâmple
un spectacol de teatru
și nu s-a întâmplat
două actrițe au urcat scena
o regizoare a regizat
un scenograf și-a împlinit datoria
sala a fost plină
și spectacolul de teatru
nu s-a întâmplat

“N(aum)” e altceva
ceva pentru care ne rămâne o viață
să căutăm un alt nume
mai clar
de necombătut

da
da
vom tot căuta un răspuns
căci așa suntem –
vrem să știm ce a fost
și rar mai știm să primim
un miracol ca pe ceea ce e
“N(aum)” a luat versuri
din pohemele unui poet
anunțat încă din titlu
fiul unui alt poet
mai puțin cunoscut
căci a murit devreme
în Primul Război Mondial

și cine mai face astăzi
spectacole de teatru din versurile unui poet?

actrițele purtau lodenuri
și pălării bărbătești
și nu vedeau nimic
acolo unde începea întunericul
exact așa cum a proorocit poetul
fiul celuilalt poet
cel mort în Război
actrițele pășeau încet
se așezau
se ridicau
așa cum se ridică nedumeririle
actrițele dansau valsuri
și alte dansuri
actrițele stăteau în lumină
și în umbră
așa cum se stă într-o viață

actrițele călătoreau
una mergea înspre moarte
în același loden cu aceeași pălărie bărbătească
actrițele se odihneau când și când
pe colțurile inegale ale unei valize

și tot cerul naumian se deschidea atunci
magic
înspre un Bach în civil
înspre timpul fix
înspre valuri
și chiar înspre lună
înspre constatarea că trăim
moartea clinică a iubirii
înspre întrebarea de ce ai venit aici?
cu singurul ei răspuns posibil
am venit să pun o întrebare
înspre adevărurile bătrânilor
sau alt adevăr

“N(aum” a îndrăznit să întredeschidă
această dorință de a înțelege tot
tot
tot

“N(aum)” vorbește despre arbori
care pot fi bătuți pe umăr
și prietenii din fiecare nor
îmbogățind realitatea
“N(aum)” e un vis
în care e un alt vis
în care e un alt vis
până la sfârșit
&
când s-a ridicat ultima pălărie
și spectatorii aplaudau
vraja încă dura
și mai erau și niște lacrimi
iar eu tăceam și priveam oamenii
cum se adânceau în noapte mai curajoși
cu câteva necunoscute.

INFO

În „N(aum)“ (spectacol pe texte de Gellu Naum) joacă Oana Pellea și Cristina Casian. Regizoarea este Mariana Cămărășan, iar scenograf Vladimir Turturică. Un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundației Gellu Naum

03
/10
/14

Scriitorul britanic David Lodge s-a întâlnit cu publicul din România miercuri seară, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). David Lodge a vorbit şi despre traducerile cărţilor sale, spunând că el depinde foarte mult de traducătorii din ţările unde se publică volumele sale, întrucât nu cunoaşte limbile în care acestea apar.

02
/10
/14

Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). The Artist a câștigat peste 100 de premii și a marcat un record în cinematografia franceză

02
/10
/14

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală și aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulțime de titluri premiate din cariera sa.

02
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Planșa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine și rămâne restanțier la construcția personajelor și la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

02
/10
/14

Dacă tot nu poți să combați legenda devenită (fals) brand de țară, atunci de ce să n-o folosești ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nișă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Brașov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar și cu câteva ingeniozități.

02
/10
/14

”America de peste pogrom”, un nou roman semnat de Cătălin Mihuleac și apărut la Editura Cartea Românească, este disponibil în librăriile din țară și în ediție digitală. Volumul apare după ”Aventurile unui gentelman bolşevic” şi ”Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărute în 2012, respectiv 2010, la aceeași editură.

01
/10
/14

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a fost reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), în urma votului Adunării Generale a instituţiei, potrivit site-ului organizaţiei culturale.

01
/10
/14

După ce fost scena de derulare a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs şi organizat de Radio România (20-27 septembrie), Sala Radio se pregăteşte pentru deschiderea oficială a noii stagiuni, 2014-2015! Invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, partituri devenite „hit-uri” ale muzicii clasice, dar şi lucrări în primă audiţie, muzică simfonică sau de cameră, alături de jazz, tango, pop, muzică populară etc., o largă paletă de evenimente este pregătită pentru cele nouă luni de stagiune şi de muzică bună!