„Ne-am ridicat: România, 1989-2019”: România la 30 de ani de la Revoluție
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-am-ridicat-romania-1989-2019-romania-la-30-de-ani-de-la-revolutie/

Pe 12 ianuarie 1990, jurnalistul scoţian Rupert Wolfe Murray a ajuns pentru prima dată în România. A găsit atunci o ţară care îşi pornea drumul spre democraţie, cu o populaţie dornică de schimbare.

Un articol de Liliana Matei|13 decembrie 2019

A observat nașterea unei tinere democrații și a dorit să ajute la vindecarea rănilor lăsate de regimul comunist, axându-se pe munca de voluntariat în orfelinatele sistemului.

După 30 de ani Rupert a revenit în România pentru a observa cum s-a schimbat societatea și pentru a înțelege și mai bine ce s-a petrecut la Revoluție. Împreună cu prietenul și fostul său cameraman, Laurențiu Mihai, jurnalistul a parcurs țara de la sud la nord și de la est la vest pentru a înțelege cum au resimțit românii tranziția.

Ne-am ridicat: România, 1989-2019” (regie: Mihai Dragolea) este documentarul unei generații, un film despre starea actuală a țării, despre tranziția României de la comunism la familia de state europene din care face acum parte și a cărei valori le îmbrățișează.

Ne-am ridicat: România, 1989” se vede marți, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Apollo111. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Rupert Murray, Laurențiu Mihai și regizorul Mihai Dragolea au străbătut peste 2000 de km prin România pentru a afla cum s-a dezvoltat țara în cei 30 de ani. Au revenit în locurile pe care Rupert le-a vizitat în 1990, în Piața Operei din Timișoara unde a început Revoluția, la Ionășeni în județul Botoșani unde a participat la reconstrucția unui orfelinat, dar și la Ciugud, cea mai dezvoltată comună din țară.

Documentarul oferă o privire din interior a Revoluției, prin imaginile în exclusivitate din Timișoara zilelor de 16-17 și 20 decembrie, imagini cu muncitorii de la ELBA care au revenit în Piața Operei deși cu 2 zile înainte s-a tras în oameni, imagini cu victimele ascunse de armată după raziile făcute prin oraș, declarații ale martorilor și ale oamenilor care au fost atunci în piață. Imaginea de ansamblu este dată de cele 15 interviuri cu experți și personaje ale Revoluției, tranziției și prezentului. Printre ei îi veți recunoaște pe politologul Armand Goșu, regizorul Florin Iepan, jurnalistul Chris Stephen de la The Guardian care a documentat Revoluția de la Timișoara, sau Damian Gheorghe, primarul comunei Ciugud, jud Alba, comuna care deține recordul pentru absorbția de fonduri europene în România.

„Ne-am ridicat: România, 1989-2019” este un documentar realizat cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.