NexT 2014: selecţioner nou, în locul lui Gorzo
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-2014-selectioner-nou-in-locul-lui-gorzo/

Programe speciale nou-nouţe despre dragoste şi look, o colecţie de filme scurte ale unor nume mari şi o competiţie dedicată, pentru prima dată, filmelor româneşti, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internaţional de Film NexT 2014 le pregăteşte spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediţie va avea loc între 3 şi 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO şi Ceainăria Cărtureşti.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

Programe speciale despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT le pregătește spectatorilor săi. Next 2014 va avea loc între 3 şi 7 aprilie.

Echipa NexT se înnoiește anul acesta, criticul Andrei Rus, coordonatorul revistei de cultură cinematografică „Film Menu”, alăturându-se în calitate de selecționer, în locul lui Andrei Gorzo, cel care a semnat selecția festivalului de la prima ediție.

Împreună cu Irina Trocan, Rus va da tonul competiției internaționale și naționale, precum și al programelor speciale. Criticul Irina Trocan a selectat filmele NexT pentru ultimele trei ediții, alături de Andrei Gorzo.

NexT 2014

Andrei Rus, selecţionerul NexT 2014

„Ne-a interesat ca, prin intermediul selecției noastre (și aici includ atât competiția, cât și secțiunile paralele) să oferim o imagine asupra posibilităților complexe de funcționare ale cinematografului.

De aceea, se vor regăsi în program filme diverse – de la animații, la filme noir, la comedii romantice sau filme cu tentă pornografică -, realizate în zone diferite ale lumii și tributare unor tradiții estetice la fel de eterogene”, explică Andrei Rus.

Două secțiuni speciale, care vor fi anunțate în curând, îi vor încânta pe spectatorii NexT cu povești de dragoste și scurtmetraje care se concentrează pe look, fie al personajelor, fie al filmelor în sine.

Din Ucraina vor veni câteva dintre cele mai bune filme scurte recente, iar internii care muncesc cot la cot cu echipa festivalului vor avea o secțiune dedicată lor, creată chiar de ei.

Pe lângă competiția internațională, va exista, începând de anul acesta, și una națională, dedicată filmelor românești.

NexT 2014

Afişul Next 2014

Nu va lipsi din program nici mult-așteptatul Oscars Night, o seară de gală cu covor roșu și proiecții în premieră ale scurtmetrajelor nominalizate anul acesta la Premiile Academiei Americane de Film.

Revin la NexT și secțiunile tradiționale Semaine de la Critique (filme din secțiunea paralelă a Festivalului de la Cannes), Short Matters (scurtmetraje nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film), Festival Friends, Și ei au fost NexT Generation, cu filme ale foștilor participanți la NexT.

Cei mici se vor bucura de câteva filme alese special pentru ei în secțiunea NexT Kids.

Totodată, cei doi cineaști în memoria cărora a fost creat festivalul, regizorul Cristian Nemescu și sound-designer-ul Andrei Toncu, vor fi rememorați în secțiunea Cristi & Otto.

Cea de-a 8-a ediție a NexT va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești. Foto cu NexT 2014 şi Andrei Rus – NexT 2014 şi wikipedia

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.