Nicolae Milescu. Un Marco Polo al secolului al XVII-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-milescu-un-marco-polo-al-secolului-al-xvii-lea/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învăţaţi nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieşea în evidenţă câte un personaj poliglot, diplomat, cu ştiinţa relaţiilor sociale. Aşa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol şi poate la Padova, el dobândeşte o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însuşindu-şi în acelaşi timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

Un articol de Georgeta Filitti|29 mai 2017

Își începe cariera politică sub vodă Gheorghe Ghica (1658-1659) în Moldova; e agent în capitala Imperiului otoman dar mazilirea domnitorului îl silește și pe spătar să peregrineze prin Europa. A călătorit în Germania, Suedia, Franța, Polonia, Rusia. În 1671, fiind la Constantinopol, e trimis de mitropolitul Ierusalimului pe lângă țarul rus Alexei Mihailovici. În 1675 acesta îl trimite în China, în fruntea unei solii de 150 de oameni. Era vorba de încheierea unui tratat comercial cu ”Imperiul de Mijloc” și de cartografierea Siberiei. Își începe călătoria la Tobolsk și consemnările sale au, pe alocuri, caracter de premieră. Așa e descrierea triburilor nomade de ostiaci, de pe malurile fluviului Obi. E vorba de o populație trăind doar din valorificarea peștilor (pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte). La fel de atent descrie lacul Baikal. La granița cu China îl întâmpină o delegație de 600 de persoane. Trei luni de zile au purtat discuții asupra ceremonialului de prezentare a solului țarist în fața împăratului chinez. Și-a urmat drumul spre capitala Chinei, trecând pe lângă marele zid chinezesc, ridicat din bolovani mari de granit necioplit, peste care fuseseră ridicate ziduri de cărămidă. Spătarul a fost impresionat de mulțimea orașelor, a ogoarelor bine lucrate și a grădinilor bogate.

Descrierea orașului Pekin (Beijing) e pitorească și Milescu preia zicătoarea ”deși la Pekin nu rodește nimic, totuși se găsește orice”, ceea ce rezumă dinamica societății chineze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu un comerț înfloritor, populație activă,  circulație de oameni, valori, bunuri de tot felul. Dacă băștinașii sunt impozitați riguros, străinii rămân complet scutiți. Străzile sunt în cea mai mare parte pietruite, dotate cu fântâni și șanțuri de scurgere. Băi de piatră și grădini îngrijite întâlnește la tot pasul. Palatul imperial i se pare lui Nicolae Milescu fără egal în țările europene vizitate de el și îl uimește întrebuințarea cărbunelui drept combustibil în sobe aflate sub podele.

Audiența ca atare la împărat nu pare să fi dat roade (gazda l-a întrebat, între altele, ”cât de înalt este țarul?”); în schimb Mi-Ko-Lai, cum l-au botezat chinezii, a purtat lungi discuții despre țara pe care o vizita, cu călătorii iezuiți și cu negustorii portughezi și olandezi aflați la fața locului.

Dacă demersul diplomatic a eșuat, însemnările din sfera etnografică rămân extrem de valoroase (ca descrierea populațiilor nomade ale Siberiei de care am amintit); la fel cele privind geografia locurilor (atât harta redactată pentru prima oară cât și corectarea altora mai vechi). Din păcate harta s-a pierdut dar în 1692 s-a tipărit o copie a acesteia datorată lui Philippe dʹAvril.

La fel de meticulos a fost și în descrierea Chinei (lăsând o lucrare cu acest titlu). Valoarea observațiilor sale rezidă și în faptul că în 1919 cartea sa a fost tradusă în limba engleză. Cele 58 de capitole sunt o îmbinare de observații personale și informații extrase din lucrări consultate în capitala chineză. Baddeley, traducătorul englez, nota entuziasmat că  lucrarea spătarului Nicolae Milescu, ”pentru timpul când a fost scrisă, e fără comparație în istoria literaturii ruse. Mai mult, dacă lăsăm la o parte China, e fără comparație chiar în istoria lumii”.



12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.