Noaptea Albă a Filmului Românesc cu Luminița Gheorghiu și Margareta Pâslaru
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-cu-luminita-gheorghiu-si-margareta-paslaru/

Noaptea Albă a Filmului Românesc face din filmele româneşti vedetele serii de 20 septembrie.

Un articol de Andrada Văsii|13 septembrie 2013

Noaptea Albă a Filmului Românesc face din filmele românești vedetele serii de 20 septembrie.

Cinefilii sunt așteptați în număr cât mai mare la unul dintre cele mai importante evenimente de promovare a cinematografiei autohtone, Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Titluri lansate recent pe marile ecrane, premiere, comedii, drame sau documentare, programul Nopții Albe este și în acest an unul extrem de ofertant.

Cea de-a patra ediție a evenimentului a pregătit spectatorilor o serie de proiecții speciale ale unor filme de referință pentru cinematografia românească.  În 1993, regizorul Nae Caranfil își lansa primul lungmetraj din carieră, ,,È pericoloso sporgersi”, selectat în cadrul ,,Quinzaine des Réalisateurs” (Festivalul de Film de la Cannes) și distins cu patru premii internaţionale şi cu două premii naţionale: Marele Premiu la Festivalul Internaţional al Filmului de la Bratislava, 1993; Premiul Criticii ,,Michel Pérez” la Festivalul Internaţional al Filmului de la Montpellier, Franţa, 1993; Premiul Special al Juriului şi Premiul Franţei de Vest la Festivalul European al Filmului, Boule, Franţa, 1994; Premiul pentru Scenariu şi Premiul de Debut al Uniunii Cineaştilor din România, 1993.

Noaptea Albă a Filmului Românesc plină de evenimente speciale

Noaptea Albă a Filmului Românesc îi dedică o proiecție specială unuia dintre cei mai importanți regizori ai Noului Val, la 20 de ani de la debutul său. Filmul va putea fi vizionat la Muzeul  Naţional al Ţăranului Român, de la h 23:00.

Un omagiu îi este adus legendei vii a muzicii ușoare românești, Margareta Pâslaru, care a împlinit în acest an 70 de ani.

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, folclor, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio, Margareta Pâslaru este o personalitate complexă a culturii românești, vocea inconfundabilă și farmecul său propulsând-o în rândul celor mai îndrăgiți artiști.

În film, unul dintre cele mai importante roluri ale carierei sale este cel din ,,Un film cu o fată fermecătoare”  (r. Lucian Bratu). Interpretarea ei plină de naturalețe va putea fi admirată la proiecţia specială din cadrul Nopţii Albe, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de la h 21:00.

Noapte Albă cu Luminița Gheorghiu

La Noaptea Albă a Filmului Românesc este celebrată în acest an și actriţa Luminița Gheorghiu. Trei filme din cariera sa vor putea fi urmărite de publicul bucureștean.

Considerat de majoritatea criticilor unul dintre cele mai bune filme românești și una dintre cele mai reușite ecranizări, ,,Moromeții” (r. Stere Gulea) a fost lansat în 1987.

Noaptea Alba a Filmului Romanesc

Filmul ,,Moromeții” (r. Stere Gulea), lansat în 1987, va rula la Noaptea Albă a Filmului Românesc.

Rolul Catrinei Moromete îi aduce Luminiței numeroase aprecieri, precum și o Diplomă de Onoare din partea Asociației Cineaștilor din România. Filmul va putea fi vizionat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de la h 18:00.

La douăzeci și cinci de ani după ,,Moromeții”, regizorul Stere Gulea, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și actrița Luminița Gheorghiu au colaborat la o alta ecranizare, a romanului,, Sint o babă comunistă!” (Dan Lungu). Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Canada, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Producţia recent lansată în cinematografe va putea fi urmărită la Noaptea Albă, la CinemaPRO, de la h 24:00.

Nu în ultimul rând, spectatorii o vor putea vedea pe Luminița Gheorghiu și în filmul românesc cu cei mai mulți spectatori din ultimii 20 de ani, ,,Poziția Copilului” (r. Călin Peter Netzer), distins cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, reprezentând propunerea României la Premiile Oscar. Cei care nu au văzut filmul, dar şi cei care doresc să-l revadă, sunt aşteptaţi pe 20 septembrie la Cinema Studio, de la h 24:00.

Cinefilii vor putea savura la Noaptea Albă și comedia ,,Buletin de București” (r. Virgil Calotescu), care aniversează 30 de ani de la premieră. Proiecţia specială va avea loc în Parcul Herăstrău, de la h 20:00.

Info:

Spectatorii sunt așteptați la proiecțiile de film românesc în locațiile: Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Naţional al Tăranului Român, Parcul Herăstrău, Club Control, Dianei 4, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”.

În Cluj, Noaptea Albă va avea loc la Cinema Victoria şi Casa TIFF.

Foto credit: Cinemagia

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.