Nobel alternativ pentru literatură acordat în urma votului public
https://www.ziarulmetropolis.ro/nobel-alternativ-pentru-literatura-acordat-in-urma-votului-public/

Un premiu Nobel alternativ pentru literatură urmează să fie acordat în acest an, după ce Academia suedeză, confruntată cu un scandal din zona #metoo, a amânat pentru 2019 decernarea distincţiei, informează lefigaro.fr.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2018

Un grup de intelectuali scandinavi a decis să împrospăteze imaginea premiului Nobel, anunțând acordarea unei noi distincții care ar recompensa cei mai reprezentativi autori contemporani.

Fotograful Jean-Claude Arnault, soțul Katarinei Frostenson, membră a Academiei Suedeze, instituția care decernează în mod normal reputata distincție, a fost acuzat în ultimele șase luni de viol și hărțuire sexuală de nu mai puțin de 18 femei.

Aceasta a făcut ca acordarea premiului Nobel pentru literatură pentru acest an să fie amânată pe anul viitor. În octombrie 2019, Academia Suedeză ar urma, așadar, să acorde două distincții pentru literatură.

Între timp, mai mulţi intelectuali suedezi au format grupul Noua Academie și au lansat o nouă distincție pentru literatură pe care o opun celebrului premiu pe care îl acuză că este marcat de conflicte de interese, aroganță, sexism și ține de privilegii.

Kazuo Ishiguro, laureatul premiului Nobel pentru Literatură din 2017

Noua organizație a atras sprijinul unor personalități din domenii diferite insistând asupra unor valori ca democrație, deschidere, empatie și respect.

În jur de două sute de bibliotecari din Suedia au alcătuit o listă de 155 de autori contemporani care a fost redusă până la urmă la 47 de nume.

Între aceștia se regăsesc scriitori ca finlandeza Sofi Oksanen, britanica Zadie Smith sau italianca Elena Ferrante, dar și celebrități ca americanul Don DeLillo, canadianca Anne Carson, israelianul Amos Oz ori japonezul Haruki Murakami. Dintre nominalizați nu lipsesc J.K. Rowling, Patti Smith, Margaret Atwood, Neil Gaiman, indianca Arundhati Roy sau poloneza Olga Tokarczuk.

Finaliști vor fi numai trei dintre acești autori, selectați de către un juriu, laureatul urmând să fie anunțat pe 14 octombrie.

Câștigătorul ar urma să primească 97.500 de euro, adunați prin finanțare participativă și mecenat. Câștigătorii premiului Nobel primesc 900.000 de euro.

Festivitatea de decernare a Noului premiu de literatură va avea loc pe 10 decembrie.

Foto: Nobel alternativ pentru literatură – facebook

 

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.